picaturi de ploaie se prelingeau pe geam, trenul hurduia vag prin ceata, iar eu eram pierduta in luna lui marte ...
"Ploua infernal,
si noi ne iubeam prin mansarde.
Prin cerul ferestrei, oval,
norii curgeau în luna lui Marte.
Peretii odaii erau
nelinistiti, sub desene în creta.
Sufletele noastre dansau
nevazute-ntr-o lume concreta.
O să te ploua pe aripi, spuneai,
ploua cu globuri pe glob si prin vreme.
Nu-i nimic, iti spuneam, Lorelei,
mie-mi ploua zborul, cu pene.
Si mă-naltam. Si nu mai stiam unde-mi
lasasem în lume odaia.
Tu mă strigai din urma: raspunde-mi, raspunde-mi,
cine-s mai frumosi: oamenii?... ploaia?...
Ploua infernal, ploaie de tot nebuneasca,
si noi ne iubeam prin mansarde.
N-as mai fi vrut să se sfirseasca
niciodata-acea luna-a lui Marte."
Nichita Stanescu.
merita ascultata melodia. este doar pentru momente speciale.
sâmbătă, 22 ianuarie 2011
vineri, 21 ianuarie 2011
Truly free ...
am terminat azi cu practicele. groaznic. 2 saptamani de panica si stres. 2 saptamani in care nu am visat altceva decat chimie farmaceutica, tehnica si farmacognozie. 2 saptamani de terapie intensiva. 2 saptamani de fumat industrial. 2 saptamani fara prieteni. 2 saptamani ....
si eu bat campii degeaba aici. asa ar suna 2 saptamani de presesiune. dar eu prind fluturi si vorbesc aiurea. nu a fost deloc asa. poate m-am stresat pentru 1 examen din multitudinea pe care le-am avut. si da, am resimtit oboseala pana in ultima articulatie, pierzand noptile cu prostiile mele. poate imi plac mult mai mult alte lucruri, as prefera sa tin 10 sedinte si sa scriu 100 de rapoarte. dar stiu ca ceea ce fac este cu un scop ... right?
si azi ... am ramas profund dezamagita de mine dupa examen. nu neaparat pentru ca nu am stiut, sau pentru ca nu am invatat cum trebuie, sau pentru ca mi-a picat ceva ce nu intalnisem pana acuma si trebuia sa ma folosesc un pic si de logica, sau pentru ca examenul este extrem de subiectiv si impartial. nu ... am ramas dezamagita pentru ca m-am blocat. pentru ca am lasat toate astea sa ma afecteze. pe mine. eu, care inainte de fiecare examen ma aranjez, imi fac unghiile si parul, ma machiez, pentru ca imi place sa arat cat mai bine - pe principiul daca tot il pic, macar stiu ca am aratat super. eu, care stiu de ce sunt capabila si cat ma duce capul. eu, care de mult am renuntat sa ma mai stresez si sa ma frustrez din cauza unor examene incorecte, neechitabile pentru toti studentii. eu, care sunt mereu optimista, tot ceea ce imi venea in gand era: o sa-ti pici examenul. nu are rost sa mai scrii. nu stiu de ce te mai stresezi. o sa ti-l pici. si m-am blocat ...
si am ajuns acasa, in camin. si mi-am pus muzica la maxim. si mi-am deschis blogul. si mi-am deschis facebook-ul. si am vazut acolo un link de la un videoclip, cu mesajul: truly free in a way that we always knew it ... si am stat si m-am gandit. sunt cu adevarat libera? exista asa ceva cu adevarat? poate doar in gandurile mele, in ceea ce cred, in ceea ce simt, in lumea dinauntrul meu, unde slava cerului nu trebuie sa impun bariere dinafara decat daca vreau eu. orice e permis, orice ce mi se pare mie ok.
stau ca proasta si ma stresez si ma simt dezamagita pentru niste lucruri atat de banale. este un examen practic, care o sa-mi influenteze intr-un fel radical viata? cred in micile detalii, in lucruile mici care determina drumul nostru ... dar intre a-mi invata pentru un examen si a sta de vorba cu un prieten, a-l descoperi, a fi parte din viata lui, a impartasi, mereu voi alege a doua varianta. fiecare are probabil un set de lucruri care pentru el sunt esentiale. partea asta umana .... fara ea chiar nu as putea trai si ma influenteaza mai mult decat orice.
si acuma cand scriu imi dau seama ca cel mai trist ... este faptul ca nu am cui sa-i spun toate astea. cazusem intr-o profunda dezamagire cand m-am intors in camera, si primul impuls a fost sa o sun pe mama. care saraca ma intelege si este alaturi de mine, dar are ea probleme ei si de cele mai multe ori renunt la a spune ce am pe suflet, pentru a o asculta pe ea. nu vreau sa o incarc si cu astfel de lucuri. iti dai seama ca e frustrant ... dar aste este situatia.
si am prieteni, am pe cine sa sun, am cu cine sa vorbesc ... dar nu.
truly free .... ?!
si eu bat campii degeaba aici. asa ar suna 2 saptamani de presesiune. dar eu prind fluturi si vorbesc aiurea. nu a fost deloc asa. poate m-am stresat pentru 1 examen din multitudinea pe care le-am avut. si da, am resimtit oboseala pana in ultima articulatie, pierzand noptile cu prostiile mele. poate imi plac mult mai mult alte lucruri, as prefera sa tin 10 sedinte si sa scriu 100 de rapoarte. dar stiu ca ceea ce fac este cu un scop ... right?
si azi ... am ramas profund dezamagita de mine dupa examen. nu neaparat pentru ca nu am stiut, sau pentru ca nu am invatat cum trebuie, sau pentru ca mi-a picat ceva ce nu intalnisem pana acuma si trebuia sa ma folosesc un pic si de logica, sau pentru ca examenul este extrem de subiectiv si impartial. nu ... am ramas dezamagita pentru ca m-am blocat. pentru ca am lasat toate astea sa ma afecteze. pe mine. eu, care inainte de fiecare examen ma aranjez, imi fac unghiile si parul, ma machiez, pentru ca imi place sa arat cat mai bine - pe principiul daca tot il pic, macar stiu ca am aratat super. eu, care stiu de ce sunt capabila si cat ma duce capul. eu, care de mult am renuntat sa ma mai stresez si sa ma frustrez din cauza unor examene incorecte, neechitabile pentru toti studentii. eu, care sunt mereu optimista, tot ceea ce imi venea in gand era: o sa-ti pici examenul. nu are rost sa mai scrii. nu stiu de ce te mai stresezi. o sa ti-l pici. si m-am blocat ...
si am ajuns acasa, in camin. si mi-am pus muzica la maxim. si mi-am deschis blogul. si mi-am deschis facebook-ul. si am vazut acolo un link de la un videoclip, cu mesajul: truly free in a way that we always knew it ... si am stat si m-am gandit. sunt cu adevarat libera? exista asa ceva cu adevarat? poate doar in gandurile mele, in ceea ce cred, in ceea ce simt, in lumea dinauntrul meu, unde slava cerului nu trebuie sa impun bariere dinafara decat daca vreau eu. orice e permis, orice ce mi se pare mie ok.
stau ca proasta si ma stresez si ma simt dezamagita pentru niste lucruri atat de banale. este un examen practic, care o sa-mi influenteze intr-un fel radical viata? cred in micile detalii, in lucruile mici care determina drumul nostru ... dar intre a-mi invata pentru un examen si a sta de vorba cu un prieten, a-l descoperi, a fi parte din viata lui, a impartasi, mereu voi alege a doua varianta. fiecare are probabil un set de lucruri care pentru el sunt esentiale. partea asta umana .... fara ea chiar nu as putea trai si ma influenteaza mai mult decat orice.
si acuma cand scriu imi dau seama ca cel mai trist ... este faptul ca nu am cui sa-i spun toate astea. cazusem intr-o profunda dezamagire cand m-am intors in camera, si primul impuls a fost sa o sun pe mama. care saraca ma intelege si este alaturi de mine, dar are ea probleme ei si de cele mai multe ori renunt la a spune ce am pe suflet, pentru a o asculta pe ea. nu vreau sa o incarc si cu astfel de lucuri. iti dai seama ca e frustrant ... dar aste este situatia.
si am prieteni, am pe cine sa sun, am cu cine sa vorbesc ... dar nu.
truly free .... ?!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
