am inceput ziua destul de bine, sa zicem (acuma cand stau sa ma gandesc, poate nu a fost ok de la inceput ... ). m-am trezit pe la 11, m-am pregatit cu tot ce trebuie pentru o zi de cursuri: cafea+tigara, verificarea mail-ului, mancat uitandu-ma la unul din serialele mele, telefoanele incepand sa sune de pe la 12. totul normal ...
nu merg la primul curs.
intentionez sa merg la al doilea curs, cand ma suna prietenele si prietenii ca sunt in marty: "hai la cafea!". nah bine, ma duc la cafea. intre timp, vine un prieten pe la mine, mai stam la povesti. plec mai tarziu.
ajung. masa plina. ma enervez, dumnezeu stie de ce (poate ca si eu :P). vorbesc. multa energie in mine.
nu mergem nici la al doilea curs.
plecam din marty ... hai sa ne plimbam un pic. mergem, mergem. ne prinde ploaia. ploaie superba de primavara. scurta, cu stropi mari de tot. imi venea sa tip, sa ma dezlantui ca o furtuna in mijlocul strazii. vroiam ca toti sa stie ce simt, pe propria lor piele. vroiam sa impartasesc totul, si totusi nimic. vroiam doar sa stau in ploaie si sa simt picurii peste mine, invaluindu-ma cu prospetimea, lejeritatea, libertatea lor.
dar ploaia nu a durat mult, si am mers mai departe.
am ajuns la ultimul curs. am facut glume pe tema "flacara violet". am ras. am plecat. se facuse 7 si ceva deja.
fuga in camin. de la 8 aveam sedinta. hai sa mananc ceva: nelipsitul si obisnuitul ton cu porumb. dau sa deschid conserva, se rupe cheita, ma tai. o taietura cat casa de mare. dar MARE si LUNGA!!! (prietenii pot confirma). "suuuper!". chinuie-te, cu cafea in mana, cu tigara pe unde apucam, cu telefonul la ureche ...
ajuns la sedinta, cu o mica intarziere. am stat 2 ore si jumatate la una dintre cele mai inutile si plictisitoare sedinte (poate inutila nu, dar nu aveam nici un chef).
fetele mele ma asteptau pe piezisa, gasisera masa, loc, bautura, tipi draguti. totul era pregatit, mai lipseam doar eu.
ajung intr-un final fericit si eu, pe la 10 jumate. stam, bem, fumam, radem, ne prostim. la un moment dat, ma mut pe scaunul unei prietene. stau ce stau, si numa' vad ca pic ... pe jos. s-a rupt scaunul. "suuuper!", din nou... ce ma mai asteapta??!!
trecem peste momentul penibil ... ma suna alte prietene care erau pe drum cu trenul spre bucuresti (congres). sa ies repede sa vorbesc cu ele la telefon. in drumul meu spre usa, ma impiedic de un scaun si cad. "suuuuper!", din nou ... serios, ce pana mea se intampla??!! se poate si mai rau??!!
in fine, trecem peste toate lucrurile penibile si jenante. ne-am hotarat cu fetele sa mergem intr-un club dupa, toate aveam chef. pana la urma, nu am mai mers nicaieri, ca le-a apucat somnul si durerea de cap. dar nu puteam sa ma opresc a ma intreba ce s-ar mai fi putut intampla daca ajungeam si acolo.
recapituland, m-am taiat groaznic, de zici ca am facut-o intentionat. am cazut cu un scaun. m-am impiedicat si am cazut intr-un bar plin, plin de lume.
ce zi ... acuma stiti toti. sa nu rupeti monitorul de ras, cand o sa va imaginati toate cele de mai sus.
si am ajuns in camera, nu mi-e somn. ma pregatesc sa ma uit la ceva serial.
si m-a cuprins un sentiment care nu imi place deloc: mi-e dor de tine!
joi, 22 aprilie 2010
joi, 8 aprilie 2010
Cine sunt - una dintre parti
am iesit ieri in oras cu niste prieteni, vechi prieteni si buni prieteni din liceu. a devenit deja o traditie sa ne intalnim de fiecare data cand ne nimerim in brasov. imi sunt foarte dragi fiecare dintre ei prin felul lor de a fi, prin faptul ca sunt atat de diferiti (desi poate nu isi dau seama) si totusi au atatea in comun.
stateam la masa, cu berea fara alcool in fata mea, singura fumatoare la o masa de 8 persoane ... si incepusem iar sa povestesc ce am mai facut in ultima perioada, cum nici cand merg la bunici o data la 10 secole, telefonul nu oboseste sa sune, cum primesc "oferte", cat de mandra sunt de anumite lucruri, ce viata palpitanta am si asa mai departe.
din pacate, entuziasmul meu (caracteristic) este spulberat de scepticismul, de "misto-ul", de vesnicele intrebari, de nelamuririle de care ma izbesc. chiar vorbeam de curand cu o prietena care si ea se implica in astfel de activitati extra-facultate ca e foarte greu pentru alti studenti sa inteleaga sau sa fie de acord sau sa nu te ia peste picior legat de ceea ce faci, daca ei nu s-au implicat niciodata si habar nu au ce inseamna. tu degeaba te chinui sa le explici sau sa le transmiti o mica parte din ceea ce reprezinta, din bucuria, energia ta, pentru ca ei nu o sa o poata percepe. pe de alta parte, este un lucru sa nu te implici sau sa nu te intereseze, dar macar respecta-mi munca, efortul. respecta-ma pe mine, pana la urma, pentru ca asta sunt eu, organizatia, voluntariatul sunt lucruri care fac parte din mine si fara de care cu siguranta nu as mai putea fi eu.
cine sunt ... eu sunt un voluntar, de multe ori poate inainte de orice. nu sunt un student oarecare, comun, pe care il vezi pe strada. nu. sunt un student care se implica si ia atitudine, care doreste o schimbare si ajuta la indeplinirea ei, care se gandeste nu doar la propriul bine, ci si la colegul de langa el. sunt un factor pentru multe lucruri si multe persoane. sunt o persoana care se intereseaza, care e mereu informata, care participa la training-uri, proiecte, conferinte, congrese, care in primul rand ma ajuta pe mine sa ma dezvolt, ca mai apoi sa pot sa ofer suportul meu si altora.
voluntariatul ... a devenit un "job" pentru mine. nu, nu sunt platita pentru ceea ce fac, cel putin nu in bancnote. in schimb, rasplata vine din lucruri mult mai importante pentru mine: aprecierea celorlati, bucuria de pe fata lor, atasamentul fata de mine, faptul ca simt o multumire si implinire si ca nu regret nimic valoreaza enorm.
nu pot sa traiesc fara acest lucru, pentru ca prin asta exista acest "eu". (poate am uitat sa mentionez ca de aproape 6 ani ma pot numi voluntar)
asa ca acceptati-ma asa cum sunt! respectati ceea ce fac, chiar daca nu va intereseaza. sau reactionati ca si colegii mei din cluj care mereu ma intreaba ce mai fac, cu ce ma mai ocup, dar cum de reusesc, eu nu as putea sa fac asta, foarte tare sanzi!
cine sunt ... sunt pixxy, sanzi, "sanzule!", mami, Sanziana, "S", "super girl", busy ... and ...
YOU KNOW YOU LOVE ME :D
stateam la masa, cu berea fara alcool in fata mea, singura fumatoare la o masa de 8 persoane ... si incepusem iar sa povestesc ce am mai facut in ultima perioada, cum nici cand merg la bunici o data la 10 secole, telefonul nu oboseste sa sune, cum primesc "oferte", cat de mandra sunt de anumite lucruri, ce viata palpitanta am si asa mai departe.
din pacate, entuziasmul meu (caracteristic) este spulberat de scepticismul, de "misto-ul", de vesnicele intrebari, de nelamuririle de care ma izbesc. chiar vorbeam de curand cu o prietena care si ea se implica in astfel de activitati extra-facultate ca e foarte greu pentru alti studenti sa inteleaga sau sa fie de acord sau sa nu te ia peste picior legat de ceea ce faci, daca ei nu s-au implicat niciodata si habar nu au ce inseamna. tu degeaba te chinui sa le explici sau sa le transmiti o mica parte din ceea ce reprezinta, din bucuria, energia ta, pentru ca ei nu o sa o poata percepe. pe de alta parte, este un lucru sa nu te implici sau sa nu te intereseze, dar macar respecta-mi munca, efortul. respecta-ma pe mine, pana la urma, pentru ca asta sunt eu, organizatia, voluntariatul sunt lucruri care fac parte din mine si fara de care cu siguranta nu as mai putea fi eu.
cine sunt ... eu sunt un voluntar, de multe ori poate inainte de orice. nu sunt un student oarecare, comun, pe care il vezi pe strada. nu. sunt un student care se implica si ia atitudine, care doreste o schimbare si ajuta la indeplinirea ei, care se gandeste nu doar la propriul bine, ci si la colegul de langa el. sunt un factor pentru multe lucruri si multe persoane. sunt o persoana care se intereseaza, care e mereu informata, care participa la training-uri, proiecte, conferinte, congrese, care in primul rand ma ajuta pe mine sa ma dezvolt, ca mai apoi sa pot sa ofer suportul meu si altora.
voluntariatul ... a devenit un "job" pentru mine. nu, nu sunt platita pentru ceea ce fac, cel putin nu in bancnote. in schimb, rasplata vine din lucruri mult mai importante pentru mine: aprecierea celorlati, bucuria de pe fata lor, atasamentul fata de mine, faptul ca simt o multumire si implinire si ca nu regret nimic valoreaza enorm.
nu pot sa traiesc fara acest lucru, pentru ca prin asta exista acest "eu". (poate am uitat sa mentionez ca de aproape 6 ani ma pot numi voluntar)
asa ca acceptati-ma asa cum sunt! respectati ceea ce fac, chiar daca nu va intereseaza. sau reactionati ca si colegii mei din cluj care mereu ma intreaba ce mai fac, cu ce ma mai ocup, dar cum de reusesc, eu nu as putea sa fac asta, foarte tare sanzi!
cine sunt ... sunt pixxy, sanzi, "sanzule!", mami, Sanziana, "S", "super girl", busy ... and ...
YOU KNOW YOU LOVE ME :D
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
