Dragii mei,
tin sa va marturisesc ca in jurul se intampla lucruri care produc efecte cutremuratoare in mine in fiecare secunda. am trait enorm de multe lucruri de cand a inceput anul universitar, am cunoscut atatea persoane, ca intr-un final sa ma gasesc (sau sa ma regasesc), printre franturi si din zeci de cioburi, pe mine, "eu"-ul meu, si pe cineva total nou. simt in mine muguri noi, ramuri intregi care urla si vor sa iasa la suprafata.
inainte sa inceapa facultatea, m-am implicat in organizarea unei scoli de toamna in cluj. am avut o coordonatoare extraordinara, de la care simt ca mai am enorm de mult de invatat, mai ales pe partea de HR, care mi-a oferit optiuni si mi-a deschis ochii, si practic mi-a daruit cadrul si oportunitatea in care ma simt eu in largul meu si in care pot functiona la potential maxim. am avut o echipa cu personalitati atat de diferite, de la organizatii diferite, care am reusit sa ne inchegam, sa lucram, sa ne dam doua palme asertive cand trebuia, si in final sa avem momente flower power cu lumanari si rasete si vin si imbratisari. iar studentii care au participat ... si trainerii ... jos palaria. cum spunea unul dintre traineri, atunci cand el tine un astfel de atelier, 40 de persoane invata de la el, dar el invata de la toate cele 40 de persoane. e descrierea perfecta a ce se intampla atunci cand iei contact cu alte persoane, cand esti organizator. iar acele persoane ... stiind ca este ultima mea noapte cu ei, stiind ca trebuie sa plec sa ajung si pe la alte proiecte, apreciind putinul pe care am reusit sa fac pentru ei, au venit toti in beci pentru mine, au cantat "daca pleci, ia-ma si pe mine ...", au dansat impreuna cu mine, am facut o hora imensa, ne-am imbratisat ... emotiile acestea nu se pot exprima in cuvinte ...
si faptul ca am fost pana la poiana marului, ca am trecut prin inca o experienta, ca am stat la povesti in jurul focului si am ras, ca am reusit sa vorbesc cu o buna prietena (pentru ca niciodata nu avem timp), ca am facut atatia kilometri conducand, ca ai mei inca ma mai suporta ... inseamna mult pentru mine.
ma simt implinita si cand sunt extrem de obosita, dar conduc in continuare ... ador sa conduc, sa merg, sa ascult muzica, sa reglez eu toate prostiile din masina ... sa stiu ca pot si sunt capabila de a face manevre, de a lua decizii, de a reusi :)
si apoi cluj ... nici nu stiu cum au trecut toate ... o luna de facultate. este atat de mult daca stau sa ma gandesc, si totusi mi se pare o vesnicie de cand a inceput.
am avut sedinta de defrustari ... ne-am stresat cu biroul de conducere ... ne-am stresat cu bobocii la farmacie ... cu ghiduri, cu promovarea saptamanii bobocului, cu demararea balului ...
ce sentiment te apuca atunci cand vezi intrand la first date cu bobocii cate 20 de persoane pe usa ... ca in final sa fie aproape 80 de boboci cu care sa vorbesti si carora sa le explici si care au venit pentru ca i-ai facut tu atat de curiosi si nerabdatori. si pe langa ei, sa existe si 20 de voluntari cu care ai lucrat si care au venit sa sustina proiectul si care cred in aceleasi lucruri si care la sfarsit mai gasesc si energia necesara sa te aplaude pe tine, cand tu ar trebui sa ii aplauzi pe fiecare dintre ei - asta s-a rezolvat cu o imbratisare tare tare pentru fiecare.
am avut si intalniri de lucru pe anosr. weekend-ul acesta un training pe hr si leadership. fiecare weekend ocupata. am primit azi feedback ca sunt "centrala telefonica" ... adevarul e ca asa am obisnuit oamenii si m-am obisnuit si eu pe mine ... si poate nici nu e neaparat rau, pentru ca ar trebui sa fie cineva si asa ... pentru mine, orice este important, pentru ca ma gandesc mereu ce inseamna pentru celalalt si cat de esential este pentru el. poate prea altruista cateodata ...
si asta seara ... am primit o ciocolata. si o pereche superba de cercei, exact cum as fi vrut eu, dar cu siguranta nu as fi gasit, si care mi se potrivesc cu o gramada de lucruri si care spun tare si mare "sanzi". si am ramas blocata, pentru ca pentru mine a ajuta cu lucruri care poate mie imi par marunte a devenit o obisnuita si imi este natural si in firea mea sa fac acest lucru ... si raman blocata pentru ca imi dau seama ca sunt persoane care apreciaza, care vad, care constientizeaza, care imi lumineaza ziua si ma fac sa merg mai departe.
asta este motivarea mea: ma hranesc din oameni.
luni, 1 noiembrie 2010
sâmbătă, 9 octombrie 2010
Balconul ...
cand spun ceva despre balconul meu, se aude un freamat in mintea mea si in saracul meu sufletel ... se aude un freamat si in amintirile prietenilor ... se tulbura multe.
mi-e atat de drag balconul meu. voi stiti de ce. doamne, cate s-au intamplat intr-un singur an! cate amintiri si ce melancolie ma apuca trecand pe langa el. si trec, in fiecare zi. si vad scaunele acum aruncate la intamplare, si oglinda de pe peretele dinauntru. este gol.
parca o data cu plecarea mea, a ramas si el privind in urma trist. e gol si sec, stiind ca am luat eu cu mine tot ceea ce a fost acolo.
balconul ... care a impartit atatea cu mine si cu multi altii. nu este clipa care sa nu implice balconul, nici o furtuna, nici un nor, nici o raza de soare ... totul se leaga.
si inca ma cheama ... chiar mi-am spus ca voi merge intr-o dimineata si o sa beau cafeaua, si o sa fumez linistita tigara, si o sa-mi chemi pe rand cate un prieten, si o sa ne uitam impreuna la lumea din jur, si o sa povestim, si o sa ne aducem aminte ...
si eu sper sa-i raspund chemarii, in anii ce vor sa vina.
balconul ... amintiri singura, in noptile in care nu era nimeni sa ma consoleze, decat o tigara si o bere; amintiri cu atati prieteni de suflet (fiecare dintre ei inseamna ceva pentru mine si au un loc pe balconul meu) ... prieteni carora le-am facut marturisiri profunde, prieteni care mi-au cerut sfatul, prieteni care mi s-au confesat, prieteni care aveau nevoie doar de o tigara si o persoana langa, prieteni care inca se mai gandesc si ei la balcon; amintiri din nopti nedormite datorate framantarilor mele; amintiri din nopti nedormite datorate unor persoane dragi care au stiut cum sa ma incalzeasca; amintiri de la chefuri; amintiri cu betii; amintiri cu cantec; amintiri dragi ...
mi-e dor de tine.
mi-e atat de drag balconul meu. voi stiti de ce. doamne, cate s-au intamplat intr-un singur an! cate amintiri si ce melancolie ma apuca trecand pe langa el. si trec, in fiecare zi. si vad scaunele acum aruncate la intamplare, si oglinda de pe peretele dinauntru. este gol.
parca o data cu plecarea mea, a ramas si el privind in urma trist. e gol si sec, stiind ca am luat eu cu mine tot ceea ce a fost acolo.
balconul ... care a impartit atatea cu mine si cu multi altii. nu este clipa care sa nu implice balconul, nici o furtuna, nici un nor, nici o raza de soare ... totul se leaga.
si inca ma cheama ... chiar mi-am spus ca voi merge intr-o dimineata si o sa beau cafeaua, si o sa fumez linistita tigara, si o sa-mi chemi pe rand cate un prieten, si o sa ne uitam impreuna la lumea din jur, si o sa povestim, si o sa ne aducem aminte ...
si eu sper sa-i raspund chemarii, in anii ce vor sa vina.
balconul ... amintiri singura, in noptile in care nu era nimeni sa ma consoleze, decat o tigara si o bere; amintiri cu atati prieteni de suflet (fiecare dintre ei inseamna ceva pentru mine si au un loc pe balconul meu) ... prieteni carora le-am facut marturisiri profunde, prieteni care mi-au cerut sfatul, prieteni care mi s-au confesat, prieteni care aveau nevoie doar de o tigara si o persoana langa, prieteni care inca se mai gandesc si ei la balcon; amintiri din nopti nedormite datorate framantarilor mele; amintiri din nopti nedormite datorate unor persoane dragi care au stiut cum sa ma incalzeasca; amintiri de la chefuri; amintiri cu betii; amintiri cu cantec; amintiri dragi ...
mi-e dor de tine.
sâmbătă, 28 august 2010
marți, 24 august 2010
Din colectia "my first" si "i'm a virgin at" .... part 2
si iata ca revin si cu detalii legate de meci.
probabil ca am uitat sa va spun cine a jucat: echipa noastra favorita, FC Brasov, cu Unirea Urziceni.
am sa fiu cat de scurta posibil, pentru ca de obicei mi-e mai usor sa-mi exprim sentimentele legate de un lucru inainte sa se intample, decat dupa ce s-a consumat. [poate pentru ca inainte de un eveniment, acea emotie, acea nerabdare, acea curiozitate ... imi este mult mai usor sa le expun, sa-mi las imaginatia sa cutreiere. in timp ce, dupa ce s-a intamplat ce trebuia, emotia, sentimentele devin mult mai vaste. tu ai in cap un lucru, te gandesti ca va fi intr-un fel, iar dupa realizezi ca a fost in mult mai multe feluri, ca s-au intamplat "n" lucruri la fiecare secunda/minut ce a trecut. iti dai seama ca totul este mai mult decat poti spune tu in cuvinte, ca ai trait deja in tine experienta si ti-e greu sa-i dai drumul sau sa o descrii.]
a fost frumos. nu a fost cum mi-am imaginat, dar macar acum stiu cum e. meciul il puteti vedea oricand (daca nu l-ati vazut deja). insa pe stadion, si terenul pare mai mic, jucatorii mai umani [si nu niste fantasme care alearga in cautarea unui scop].
la inceput, mi s-a parut totul extrem de amuzant. si faptul ca am luat gol dupa nici 3 minute de la inceputul meciului, ca era un nene care striga la orice faza, fie ea gol, fault, fluier, schimbare, cartonas - "offside", ca erau o gramada care injurau ca la "usa cortului" dupa orice tentativa de fault sau gol nereusit, ca galeria le-au urat "de bine" si "de dulce" atat arbitrului, cat si tusierului, ca galeria urzicienului avea in componenta maxim 15 baieti, ca radeau si ai mei de toate acestea ... oricum, totul mi s-a parut fascinant (ca si asa imi place mie sa urmaresc comportamentul oamenilor din jur) si, dupa cum am spus, extrem de amuzant, incat am crezut la un moment ca o sa ma dea toti afara in suturi pentru ca rad ca proasta la meci (ma gandeam sa nu ii enervez cumva).
oricum, chiar vreau sa mai merg si la alte meciuri, la care sper sa vina si alti prieteni :)
da, si aceasta este definitia mea pentru "voi fi scurta" :P acum intelegeti de ce cand spun ca ajung in 10 minute, prietenii mei pleaca dupa juma' de ora.
so, ne reauzim cat de curand :D
probabil ca am uitat sa va spun cine a jucat: echipa noastra favorita, FC Brasov, cu Unirea Urziceni.
am sa fiu cat de scurta posibil, pentru ca de obicei mi-e mai usor sa-mi exprim sentimentele legate de un lucru inainte sa se intample, decat dupa ce s-a consumat. [poate pentru ca inainte de un eveniment, acea emotie, acea nerabdare, acea curiozitate ... imi este mult mai usor sa le expun, sa-mi las imaginatia sa cutreiere. in timp ce, dupa ce s-a intamplat ce trebuia, emotia, sentimentele devin mult mai vaste. tu ai in cap un lucru, te gandesti ca va fi intr-un fel, iar dupa realizezi ca a fost in mult mai multe feluri, ca s-au intamplat "n" lucruri la fiecare secunda/minut ce a trecut. iti dai seama ca totul este mai mult decat poti spune tu in cuvinte, ca ai trait deja in tine experienta si ti-e greu sa-i dai drumul sau sa o descrii.]
a fost frumos. nu a fost cum mi-am imaginat, dar macar acum stiu cum e. meciul il puteti vedea oricand (daca nu l-ati vazut deja). insa pe stadion, si terenul pare mai mic, jucatorii mai umani [si nu niste fantasme care alearga in cautarea unui scop].
la inceput, mi s-a parut totul extrem de amuzant. si faptul ca am luat gol dupa nici 3 minute de la inceputul meciului, ca era un nene care striga la orice faza, fie ea gol, fault, fluier, schimbare, cartonas - "offside", ca erau o gramada care injurau ca la "usa cortului" dupa orice tentativa de fault sau gol nereusit, ca galeria le-au urat "de bine" si "de dulce" atat arbitrului, cat si tusierului, ca galeria urzicienului avea in componenta maxim 15 baieti, ca radeau si ai mei de toate acestea ... oricum, totul mi s-a parut fascinant (ca si asa imi place mie sa urmaresc comportamentul oamenilor din jur) si, dupa cum am spus, extrem de amuzant, incat am crezut la un moment ca o sa ma dea toti afara in suturi pentru ca rad ca proasta la meci (ma gandeam sa nu ii enervez cumva).
oricum, chiar vreau sa mai merg si la alte meciuri, la care sper sa vina si alti prieteni :)
da, si aceasta este definitia mea pentru "voi fi scurta" :P acum intelegeti de ce cand spun ca ajung in 10 minute, prietenii mei pleaca dupa juma' de ora.
so, ne reauzim cat de curand :D
luni, 23 august 2010
Din colectia "my first" si "i'm a virgin at" ....
well, dragii mei, azi va fi o zi importanta din istorie, pentru ca m-am gandit eu sa merg la primul meu meci de fotbal pe stadion.
da, suna probabil neinteresant, poate multi dintre voi ati fost deja de nenumarate ori, dar pentru mine este prima data.
si stateam azi, cum sunt "virgina" in astfel de activitati extra-pixiene, si ma gandeam la tot felul de lucruri in ceea ce priveste mersul pe stadion. evident ca prima intrebare care si-a gasit izvorul in mintea mea a fost cu ce ma imbrac (vesnica mea problema, ca sa nu generalizez in a o face o problema a femeilor). raspunsul a venit prompt de la fratele meu, care mi-a spus sincer si linistit: cum vrei. mno, sanziano, imbraca-te deci cum vrei. o sa gasesc eu ceva prin dulap. desigur, nu o sa ma imbrac in rochie de gala, daca la asta va gandeati.
urmatoarea intrebare pe care mi-am pus-o in creierul meu plin de imaginatie a fost cat de comode sunt scaunele, daca puteti sa va inchipuiti asa ceva. mi se pare normal sa intreb si de astfel de factori si conditii esentiale pentru un om care merge sa stea jos atat de mult timp. bineinteles, raspunsul a nazarit in mintea mea, sub formularea: "esti proasta?". ca doar nu o sa stau tot timpul jos pe scaun, ci o sa urlu, gesticulez si o sa folosesc cuvinte menite sa aduca admiratia persoanelor din jur, inflacarate desigur si ele din cauza meciului.
apoi, m-am gandit eu ca ar trebui sa-mi schimb telefonul. doar nu o sa merg pe stadion cu indragitul meu telefon, achizitionat de mai putin de 3 saptamani. nici macar asigurarea nu ar intra in vigoare, in caz ca s-ar intampla ceva. deci, voi trece la telefonul meu antic.
sunt sigura ca o sa-mi mai vina si alte idei pana la meci, pana cand voi pleca practic din casa, dar o sa le pastrez pentru mine.
in schimb, voi reveni cu detalii dupa ce ma voi intoarce din aceasta calatorie prin lumea nevazuta la televizor a unui meci de fotbal. ah, am uitat sa va spun ca va fi o calatorie de familie, prima de acest fel.
dupa cum as spune, impreuna cu o prietena, "it's gonna be ... LEGENDARY!!!".
so, la meci cu mine. ne auzim dupa :D
da, suna probabil neinteresant, poate multi dintre voi ati fost deja de nenumarate ori, dar pentru mine este prima data.
si stateam azi, cum sunt "virgina" in astfel de activitati extra-pixiene, si ma gandeam la tot felul de lucruri in ceea ce priveste mersul pe stadion. evident ca prima intrebare care si-a gasit izvorul in mintea mea a fost cu ce ma imbrac (vesnica mea problema, ca sa nu generalizez in a o face o problema a femeilor). raspunsul a venit prompt de la fratele meu, care mi-a spus sincer si linistit: cum vrei. mno, sanziano, imbraca-te deci cum vrei. o sa gasesc eu ceva prin dulap. desigur, nu o sa ma imbrac in rochie de gala, daca la asta va gandeati.
urmatoarea intrebare pe care mi-am pus-o in creierul meu plin de imaginatie a fost cat de comode sunt scaunele, daca puteti sa va inchipuiti asa ceva. mi se pare normal sa intreb si de astfel de factori si conditii esentiale pentru un om care merge sa stea jos atat de mult timp. bineinteles, raspunsul a nazarit in mintea mea, sub formularea: "esti proasta?". ca doar nu o sa stau tot timpul jos pe scaun, ci o sa urlu, gesticulez si o sa folosesc cuvinte menite sa aduca admiratia persoanelor din jur, inflacarate desigur si ele din cauza meciului.
apoi, m-am gandit eu ca ar trebui sa-mi schimb telefonul. doar nu o sa merg pe stadion cu indragitul meu telefon, achizitionat de mai putin de 3 saptamani. nici macar asigurarea nu ar intra in vigoare, in caz ca s-ar intampla ceva. deci, voi trece la telefonul meu antic.
sunt sigura ca o sa-mi mai vina si alte idei pana la meci, pana cand voi pleca practic din casa, dar o sa le pastrez pentru mine.
in schimb, voi reveni cu detalii dupa ce ma voi intoarce din aceasta calatorie prin lumea nevazuta la televizor a unui meci de fotbal. ah, am uitat sa va spun ca va fi o calatorie de familie, prima de acest fel.
dupa cum as spune, impreuna cu o prietena, "it's gonna be ... LEGENDARY!!!".
so, la meci cu mine. ne auzim dupa :D
joi, 19 august 2010
Am facut-o si pe asta ...
m-am uitat la twilight. primele doua parti din aceasta "saga" despre iubire interzisa, vampiri si varcolaci.
nu credeam ca o sa ajung sa o fac si pe asta, pentru ca aveam eu singura, ca toti restul de langa mine (cei care nu erau prinsi in mania "twilight"), preconceptii legate de acest film, legate de poveste - stiam in principiu despre ce este vorba. ma gandeam ca este un film siropos, o prostie cu vampiri ...
se pare totusi ca m-am inselat. se pare ca scriitorii, regizorii, personajele nu s-au saturat inca sa ne arate si sa transpuna in nenumarate forme si caractere aceasta poveste de dragoste interzisa, care probabil a inceput cu mult inainte de romeo si julieta.
probabil ca nu scriu nimic nou pe acest blog, probabil ca aceste lucruri s-au discutat chiar dupa ce a aparut prima parte a filmului. insa pentru mine sunt noi, abia simtite pe propria piele.
trecand peste durata filmului (stau sa ma gandesc ca este un pic cam lung pentru ceea ce se intampla), peste unele momente extrem de romantice (kind of cheesy), totusi iti lasa un sentiment puternic cand incepe genericul de final. poate tocmai de aceea este atat de lung filmul, pentru a prelungi si intensifica fiecare moment, fiecare optiune. ceea ce mi-a transmis acest film a fost o puternica emotie, nu neaparat de a ma identifica in vorbe sau stari, dar si acea raceala care sunt sigura ca ati simtit-o si voi, daca ati vazut acest film, acea siguranta in a iubi persoana de langa tine (sau care este departe de tine), legatura extrem de ciudata si puternica care se creeaza intre tine si cel drag ... am simtit fiorul cuvintelor "pentru totdeauna".
ne mai miram de ce se uita lumea din jur la astfel de filme ... vrem sa ne fie mereu amintit faptul ca totul este posibil, ca putem sa credem in iubire, trecand si peste cea banala, o iubire neacceptata, aflata intre prea multe lumi. vrem sa credem ca exista dragoste forever, ca nu totul se termina cu impartirea bunurilor si a copiilor. vrem sa ne putem darui viata celui pe care il iubim, fara macar sa clipim. dorim sa avem parte de o astfel de poveste, breath-taking, si de astfel de parteneri.
ne ramane speranta. ne raman visurile. ne ramane sa traim intr-o lume utopica, idilica, intr-un miraj atunci cand soarele apune si loc ii ia noaptea cea calda, plina de mister.
ne ramane speranta ... si twilight saga - partea a 3-a.
ps: poate credeti ca am exagerat, poate vi se pare o ora de romana in care fiecare fir de iarba are o simbolistica aparte. dar se pare ca poate si eu vreau sa cred in ceva ... si am decis ca in urma acestui film, sa cred, printre altele, si in ceea ce am scris mai sus.
nu credeam ca o sa ajung sa o fac si pe asta, pentru ca aveam eu singura, ca toti restul de langa mine (cei care nu erau prinsi in mania "twilight"), preconceptii legate de acest film, legate de poveste - stiam in principiu despre ce este vorba. ma gandeam ca este un film siropos, o prostie cu vampiri ...
se pare totusi ca m-am inselat. se pare ca scriitorii, regizorii, personajele nu s-au saturat inca sa ne arate si sa transpuna in nenumarate forme si caractere aceasta poveste de dragoste interzisa, care probabil a inceput cu mult inainte de romeo si julieta.
probabil ca nu scriu nimic nou pe acest blog, probabil ca aceste lucruri s-au discutat chiar dupa ce a aparut prima parte a filmului. insa pentru mine sunt noi, abia simtite pe propria piele.
trecand peste durata filmului (stau sa ma gandesc ca este un pic cam lung pentru ceea ce se intampla), peste unele momente extrem de romantice (kind of cheesy), totusi iti lasa un sentiment puternic cand incepe genericul de final. poate tocmai de aceea este atat de lung filmul, pentru a prelungi si intensifica fiecare moment, fiecare optiune. ceea ce mi-a transmis acest film a fost o puternica emotie, nu neaparat de a ma identifica in vorbe sau stari, dar si acea raceala care sunt sigura ca ati simtit-o si voi, daca ati vazut acest film, acea siguranta in a iubi persoana de langa tine (sau care este departe de tine), legatura extrem de ciudata si puternica care se creeaza intre tine si cel drag ... am simtit fiorul cuvintelor "pentru totdeauna".
ne mai miram de ce se uita lumea din jur la astfel de filme ... vrem sa ne fie mereu amintit faptul ca totul este posibil, ca putem sa credem in iubire, trecand si peste cea banala, o iubire neacceptata, aflata intre prea multe lumi. vrem sa credem ca exista dragoste forever, ca nu totul se termina cu impartirea bunurilor si a copiilor. vrem sa ne putem darui viata celui pe care il iubim, fara macar sa clipim. dorim sa avem parte de o astfel de poveste, breath-taking, si de astfel de parteneri.
ne ramane speranta. ne raman visurile. ne ramane sa traim intr-o lume utopica, idilica, intr-un miraj atunci cand soarele apune si loc ii ia noaptea cea calda, plina de mister.
ne ramane speranta ... si twilight saga - partea a 3-a.
ps: poate credeti ca am exagerat, poate vi se pare o ora de romana in care fiecare fir de iarba are o simbolistica aparte. dar se pare ca poate si eu vreau sa cred in ceva ... si am decis ca in urma acestui film, sa cred, printre altele, si in ceea ce am scris mai sus.
miercuri, 18 august 2010
Lucruri in care nu cred ...
nu cred cand spune cineva ca "sunt fericit, daca e si ea fericita", chiar daca nu sunt ei doi impreuna, chiar daca ea e cu altcineva, altundeva. nu pot sa imi imaginez asa ceva. cred ca este o masca pe care o porti atunci cand spui asta, care sa transmita faptul ca tu ai trecut intr-un fel sau altul peste, ca tu esti above alte sentimente urate omenesti, precum ura sau gelozia, ca esti altruist si te gandesti doar la binele celui pe care il iubesti. nu pot sa cred ca exista asa ceva, nu pot sa cred ca renunti la persoana pe care o iubesti, nu pot sa cred ca nu lupti, nu pot sa cred ca nu suferi, si mai ales nu pot sa cred ca poti fi fericit cand stii ca ea e cu altcineva.
nu zic ca trebuie sa te lupti in prostie pentru o relatie, daca cel de langa tine nu te mai doreste. si da, poate peste un timp, peste mult timp, vei vedea ca si-a gasit pe altcineva, ca este fericita si implinita si poate te vei uita impacat, resemnat, pentru ca stii ca si tie iti este mai bine asa. dar nu cred ca vei fi vreodata cu adevarat fericit, mai ales daca ai iubit persoana respectiva. sper ca se intelege ca nu vorbesc aici de relatii de o noapte, sau de o saptamana. ci de relatii care au durat, care au suferit, care au fost intense si puternice si peste care ai trecut foarte greu. dupa acele relatii, nu cred ca poti sa spui ca esti fericit cand o vezi pe ea cu altcineva ...
si mai este un lucru in care nu cred si despre care o sa postez in acest articol: nu cred ca nu poti sa te indragosteti din nou. nu cred ca, dupa ce ti s-a sfaramat inima in mii de bucatele, nu vrei sa se intample iar. nu cred in oamenii care mi-au spus ca au suferit si nu vor sa mai riste din nou. nu pot sa inteleg cum poti sa-i spui cuiva acest lucru, unei alte persoane care te iubeste. cred, in schimb, ca acest lucru starneste ceva in sufletul celui caruia ii marturisesti suferinta ta, incat ramane sa mediteze. il faci curios, incepe sa te vada altfel, si fara sa vrea, se adanceste si mai mult doar gandindu-te la tine. si poate ca l-ai adus exact unde vroiai, sa te doreasca mai mult ca inainte, sa te iubeasca peste masura, ca apoi sa te faci din nou unavailable.
nu cred ca nu poti sa te indragostesti din nou. nu cred ca poti sa te uiti in ochii mei si sa-mi spui asta. nu cred ca poti sa ma tii de mana sau sa ma saruti sau sa ma mangai fara sa simti ca te cutremuri. pur si simplu, nu cred ca nu poti sa simti.
acum, mai este un singur lucru la care ma gandesc, in incheierea acestui articol: toate acestea sunt lucruri in care nu cred sau in care nu vreau sa cred?
nu zic ca trebuie sa te lupti in prostie pentru o relatie, daca cel de langa tine nu te mai doreste. si da, poate peste un timp, peste mult timp, vei vedea ca si-a gasit pe altcineva, ca este fericita si implinita si poate te vei uita impacat, resemnat, pentru ca stii ca si tie iti este mai bine asa. dar nu cred ca vei fi vreodata cu adevarat fericit, mai ales daca ai iubit persoana respectiva. sper ca se intelege ca nu vorbesc aici de relatii de o noapte, sau de o saptamana. ci de relatii care au durat, care au suferit, care au fost intense si puternice si peste care ai trecut foarte greu. dupa acele relatii, nu cred ca poti sa spui ca esti fericit cand o vezi pe ea cu altcineva ...
si mai este un lucru in care nu cred si despre care o sa postez in acest articol: nu cred ca nu poti sa te indragosteti din nou. nu cred ca, dupa ce ti s-a sfaramat inima in mii de bucatele, nu vrei sa se intample iar. nu cred in oamenii care mi-au spus ca au suferit si nu vor sa mai riste din nou. nu pot sa inteleg cum poti sa-i spui cuiva acest lucru, unei alte persoane care te iubeste. cred, in schimb, ca acest lucru starneste ceva in sufletul celui caruia ii marturisesti suferinta ta, incat ramane sa mediteze. il faci curios, incepe sa te vada altfel, si fara sa vrea, se adanceste si mai mult doar gandindu-te la tine. si poate ca l-ai adus exact unde vroiai, sa te doreasca mai mult ca inainte, sa te iubeasca peste masura, ca apoi sa te faci din nou unavailable.
nu cred ca nu poti sa te indragostesti din nou. nu cred ca poti sa te uiti in ochii mei si sa-mi spui asta. nu cred ca poti sa ma tii de mana sau sa ma saruti sau sa ma mangai fara sa simti ca te cutremuri. pur si simplu, nu cred ca nu poti sa simti.
acum, mai este un singur lucru la care ma gandesc, in incheierea acestui articol: toate acestea sunt lucruri in care nu cred sau in care nu vreau sa cred?
luni, 2 august 2010
Friends ...
azi am trecut printr-o stare pe care sincer v-o recomand si voua sa o incercati candva, cand aveti timp sau se aliniaza stelele pe cer, pentru ca sunt rare aceste momente si mult prea frumoase ca sa nu le traiti.
m-am intalnit cu doi prieteni. doi prieteni foarte buni, din liceu, cu vechime deci in viata mea si universul meu ciudat. unul dintre ei a fost alaturi de mine chiar mai bine de 10 ani ... oricum, ne-am decis sa ne intalnim doar noi trei, fara alte persoane care sa ne distraga atentia, fara prietena/prietenul sau altii de acest gen.
a fost o seara linistita. am fost eu cu masina, pentru ca in sfarsit si baietii sa savureze o bere, m-am gandit eu. am mers la belvedere, am povestit, ce-a mai facut fiecare prin ultima perioada, ne-am enervat cu unul cu altul sau ne-am minunat de ce sunt in stare unii, am trecut si prin capitolul masini, precum si binele tarii. ca sa pastram traditia prin evenimente ca "chiuveta lu' sanzi cea noua is on fire" sau "uite ce terci misto am facut", cu ajutorul pompei de umflat roti am introdus aer in recipientul cu lichid de parbriz, pe jumatate plin. reactia a fost lots and lots of bubbles ... superb, desigur.
apoi, am ajuns la unul dintre ei acasa si ne-am uitat la un film [the devil's advocate]. ne-a apucat si rasul, totusi, numele de "Barzoon" este extrem de funny [cel putin pentru mine :p]. foarte foarte tare filmul, oricum. si pe la 3 si un pic ne-am pornit fiecare spre casa lui. am uitat sa spun ca stam extrem de aproape unul de altul, bine, eu poate un pic mai pe deal, dar nu e problema.
spuneam la inceput ca va doresc sa treceti prin asa o stare. a fost, chiar daca poate nu pare, o seara speciala pentru mine. cateodata, e atat de frumos sa crezi sau sa speri sau chiar sa simti pe propria piele ca unele lucruri nu s-au schimbat. ca unii prieteni au ramas acolo, la fel de nebuni si dusi cu pluta, poate doar mai maturi si cu cateva planuri noi in cap. e sentimentul acela de nostalgie care te cuprinde la gandul ca ai la ce sa te intorci, ca ei vor fi aici mereu, ca si peste 10 ani de acum inainte vom putea sa ne intalnim noi trei si sa povestim si sa ne simtim bine si sa nu simtim cum timpul a trecut pe langa noi. e un fior cald care te invaluie stiind ca prietenii raman.
acest sentiment, pe acesta vi-l doresc. va doresc sa aveti parte de asa ceva, de cate ori sau oricand aveti ocazia. sa nu lasati sa treaca pe langa voi momentul. sa insistati, sa vreti ... pentru ca nu veti regreta.
eu una, astept sa repetam figura :)
m-am intalnit cu doi prieteni. doi prieteni foarte buni, din liceu, cu vechime deci in viata mea si universul meu ciudat. unul dintre ei a fost alaturi de mine chiar mai bine de 10 ani ... oricum, ne-am decis sa ne intalnim doar noi trei, fara alte persoane care sa ne distraga atentia, fara prietena/prietenul sau altii de acest gen.
a fost o seara linistita. am fost eu cu masina, pentru ca in sfarsit si baietii sa savureze o bere, m-am gandit eu. am mers la belvedere, am povestit, ce-a mai facut fiecare prin ultima perioada, ne-am enervat cu unul cu altul sau ne-am minunat de ce sunt in stare unii, am trecut si prin capitolul masini, precum si binele tarii. ca sa pastram traditia prin evenimente ca "chiuveta lu' sanzi cea noua is on fire" sau "uite ce terci misto am facut", cu ajutorul pompei de umflat roti am introdus aer in recipientul cu lichid de parbriz, pe jumatate plin. reactia a fost lots and lots of bubbles ... superb, desigur.
apoi, am ajuns la unul dintre ei acasa si ne-am uitat la un film [the devil's advocate]. ne-a apucat si rasul, totusi, numele de "Barzoon" este extrem de funny [cel putin pentru mine :p]. foarte foarte tare filmul, oricum. si pe la 3 si un pic ne-am pornit fiecare spre casa lui. am uitat sa spun ca stam extrem de aproape unul de altul, bine, eu poate un pic mai pe deal, dar nu e problema.
spuneam la inceput ca va doresc sa treceti prin asa o stare. a fost, chiar daca poate nu pare, o seara speciala pentru mine. cateodata, e atat de frumos sa crezi sau sa speri sau chiar sa simti pe propria piele ca unele lucruri nu s-au schimbat. ca unii prieteni au ramas acolo, la fel de nebuni si dusi cu pluta, poate doar mai maturi si cu cateva planuri noi in cap. e sentimentul acela de nostalgie care te cuprinde la gandul ca ai la ce sa te intorci, ca ei vor fi aici mereu, ca si peste 10 ani de acum inainte vom putea sa ne intalnim noi trei si sa povestim si sa ne simtim bine si sa nu simtim cum timpul a trecut pe langa noi. e un fior cald care te invaluie stiind ca prietenii raman.
acest sentiment, pe acesta vi-l doresc. va doresc sa aveti parte de asa ceva, de cate ori sau oricand aveti ocazia. sa nu lasati sa treaca pe langa voi momentul. sa insistati, sa vreti ... pentru ca nu veti regreta.
eu una, astept sa repetam figura :)
sâmbătă, 31 iulie 2010
Revin
si iata ca revin si eu pe paginile de web ale acestei lumi. mi-a luat ceva timp, timp in care pot sa spun ca am reusit sa realizez o gramada de lucruri, precum (urmeaza acum un scurt pomelnic al activitatilor mele recente):
- am intrat in presesiune si sesiune plina de energie si chef de ... petreceri! m-a prins de "n" ori rasaritul cu berea si tigara in mana, razand alaturi de prieteni. si ca totul sa nu se opreasca aici, m-am gandit eu intr-o astfel de dimineata ca ar fi bine sa merg la un curs ... cursul fiind de la ora 8, la 7:30 m-am indreptat frumos inspre camin, pentru a ma schimba si spala si a merge la curs. evident ca mi se inchideau ochii si puteam ca ultima carciuma, dar am rezistat vitejeste pe campurile de batalie ale amfiteatrului. sa-mi amintiti sa nu mai fac asta, ever! e bine ca am trecut prin asa, trecem acolo la cv-ul vietii mele, dar o data e suficient!
- dupa cum spuneam, am fost la foarte multe chefuri si fix la invatat nu imi statea mie capul. revenind tot la un astfel de chef, am sa va marturisesc (o parte, desigur, pentru ca cealalta parte, respectiv continuarea si sfarsitul, va trebui sa il aflati direct de la mine ... nu de alta, dar e prea "over 18" ca sa il pot posta pe blog) ... asa, am sa va marturisesc ce am facut eu cu cativa prieteni in Stuf pe la 3-4 dimineata. desigur, a fost ideea unuia dintre prieteni. jocul este in felul urmator: tu trebuie sa mergi la o persoana pe care restul ti-o indica si trebuie sa faci rost de un prezervativ, fara a-i da de inteles ca este un pariu/joc. am jucat pe o bere, dar nu asta conta. oricum, a fost una dintre cele mai tari experiente. si astept sa ajung in cluj, la un chef monstru, pentru a experimenta din nou acest joc. foarte foarte tare, multumim Fluty!
- m-am trezit cu ceva restante ... imagine that! a fost un soc si pentru mine (glumesc, desigur, la unele chiar ma asteptam). e bine macar ca nu regret ce am facut si ca o sa ma pun pe invatat serios, promit! ca nu se poate altfel. pe principiul "are tata fata la buget" ... trebuie, trebuie!!
- am ajuns si eu intr-un final acasa, in brasov, dupa multe peripetii si ne-soamne. am ajuns la 11 noaptea, dupa mers pe intuneric si pe ploaie pe padurea bogatii. m-am oprit la o cafea la un bun prieten, am stat de ne-am uitat un pic la meci, si apoi acas' cu mine ca prea ma tot intind. si acasa aceleasi probleme dintotdeauna, noroc ca vine sanzi to the rescue ...
- au fost ceva prieteni pe munte, prin Bucegi ... si cu ocazia asta m-am mai plimbat si eu prin Brasov, am fost dupa ei prin Bran cand s-au intors, cu unii am reusit sa stam si la o bere. oricum, frumos. o sa vedeti poze pe facebook :D
- ne-am uitat si la faimosul meci, impreuna cu baietii (cu Bucegi-ul). ne-am facut unii nervi, altii zambete ... si a trecut si campionatul mondial, fara Olanda campioana. asta e, we shall meet again peste 4 ani.
- dupa, a venit si randul "tzacanitelor" sa vina la Brasov :D alte motive de a ne plimba, Bran, Poiana Brasov, Tampa etc. si desigur, a culminat totul cu o iesire in club. ah, si sa nu uitam de "Apata", gargarita mea de gradina, pentru care inca le multumesc fetelor!! (desigur, a se vedea poze pe facebook :D)
- a urmat plecarea la Timisoara, pentru AG-ul ANOSR (22-25 iulie). am luat frumos masina, am mers intai pana in cluj, unde ne-am oprit miercuri pentru a dormi o noapte, iar joi am plecat spre Oradea-Arad-Timisoara. la AG a fost foarte fain, ca de obicei, m-am intalnit cu o gramada de lume, am discutat, am dezbatut, ne-am enervat, ne-am calmat la o bere si pana la urma ne-am simtit foarte bine :) [am uitat sa precizez ca am candidat pentru CDO din nou si am fost aleasa, si astfel am ajuns sa merg la AG cu comisia.] mai nasol a fost cu intoarcerea la cluj, pentru ca am plecat foarte tarziu din timisoara (pe la 11 noaptea) si evident ne-a prins intunericul, si au tot trecut orele pana cand, cumva, cumva, am ajuns pe la 4 si un pic in cluj. mi-am facut 10 mii de cruci in minte cand am vazut pancarda cu gilau. eh, de eram doar eu in masina, dar am fost 5 de toti, si nu e totuna sa fi responsabil si pentru ei. oricum, prostia asta cu condusul noaptea o sa incerc pe cat posibil sa nu o mai repet, e groaznic!
- a fost si fratele meu plecat la Cluj, pentru JSU. asa ca eu am ramas in cluj pana joi (ieri adica) ca sa plecam impreuna cu masina. a fost bine ca am reusit sa ma odihnesc cat de cat, de invatat nu am invatat nimic, am iesit si cu cei de la babes la ultimul lor chef, foarte foarte tare (like always) ... si desigur, dip-di-ri-ri-rip SALAU !!! :)))
- si uite ca am ajuns ieri acasa. cu bine, teferi si nevatamati.
cu siguranta, am uitat vreun lucru sau eveniment, dar o sa completez dupa, cel mai probabil.
astept sa ma mai asez un pic si sa ma obisnuiesc cu toate si revin cu un post cat de curand, despre lucruri filozofice din viata ... sau ce mi-o mai trece prin cap.
seara faina!
- am intrat in presesiune si sesiune plina de energie si chef de ... petreceri! m-a prins de "n" ori rasaritul cu berea si tigara in mana, razand alaturi de prieteni. si ca totul sa nu se opreasca aici, m-am gandit eu intr-o astfel de dimineata ca ar fi bine sa merg la un curs ... cursul fiind de la ora 8, la 7:30 m-am indreptat frumos inspre camin, pentru a ma schimba si spala si a merge la curs. evident ca mi se inchideau ochii si puteam ca ultima carciuma, dar am rezistat vitejeste pe campurile de batalie ale amfiteatrului. sa-mi amintiti sa nu mai fac asta, ever! e bine ca am trecut prin asa, trecem acolo la cv-ul vietii mele, dar o data e suficient!
- dupa cum spuneam, am fost la foarte multe chefuri si fix la invatat nu imi statea mie capul. revenind tot la un astfel de chef, am sa va marturisesc (o parte, desigur, pentru ca cealalta parte, respectiv continuarea si sfarsitul, va trebui sa il aflati direct de la mine ... nu de alta, dar e prea "over 18" ca sa il pot posta pe blog) ... asa, am sa va marturisesc ce am facut eu cu cativa prieteni in Stuf pe la 3-4 dimineata. desigur, a fost ideea unuia dintre prieteni. jocul este in felul urmator: tu trebuie sa mergi la o persoana pe care restul ti-o indica si trebuie sa faci rost de un prezervativ, fara a-i da de inteles ca este un pariu/joc. am jucat pe o bere, dar nu asta conta. oricum, a fost una dintre cele mai tari experiente. si astept sa ajung in cluj, la un chef monstru, pentru a experimenta din nou acest joc. foarte foarte tare, multumim Fluty!
- m-am trezit cu ceva restante ... imagine that! a fost un soc si pentru mine (glumesc, desigur, la unele chiar ma asteptam). e bine macar ca nu regret ce am facut si ca o sa ma pun pe invatat serios, promit! ca nu se poate altfel. pe principiul "are tata fata la buget" ... trebuie, trebuie!!
- am ajuns si eu intr-un final acasa, in brasov, dupa multe peripetii si ne-soamne. am ajuns la 11 noaptea, dupa mers pe intuneric si pe ploaie pe padurea bogatii. m-am oprit la o cafea la un bun prieten, am stat de ne-am uitat un pic la meci, si apoi acas' cu mine ca prea ma tot intind. si acasa aceleasi probleme dintotdeauna, noroc ca vine sanzi to the rescue ...
- au fost ceva prieteni pe munte, prin Bucegi ... si cu ocazia asta m-am mai plimbat si eu prin Brasov, am fost dupa ei prin Bran cand s-au intors, cu unii am reusit sa stam si la o bere. oricum, frumos. o sa vedeti poze pe facebook :D
- ne-am uitat si la faimosul meci, impreuna cu baietii (cu Bucegi-ul). ne-am facut unii nervi, altii zambete ... si a trecut si campionatul mondial, fara Olanda campioana. asta e, we shall meet again peste 4 ani.
- dupa, a venit si randul "tzacanitelor" sa vina la Brasov :D alte motive de a ne plimba, Bran, Poiana Brasov, Tampa etc. si desigur, a culminat totul cu o iesire in club. ah, si sa nu uitam de "Apata", gargarita mea de gradina, pentru care inca le multumesc fetelor!! (desigur, a se vedea poze pe facebook :D)
- a urmat plecarea la Timisoara, pentru AG-ul ANOSR (22-25 iulie). am luat frumos masina, am mers intai pana in cluj, unde ne-am oprit miercuri pentru a dormi o noapte, iar joi am plecat spre Oradea-Arad-Timisoara. la AG a fost foarte fain, ca de obicei, m-am intalnit cu o gramada de lume, am discutat, am dezbatut, ne-am enervat, ne-am calmat la o bere si pana la urma ne-am simtit foarte bine :) [am uitat sa precizez ca am candidat pentru CDO din nou si am fost aleasa, si astfel am ajuns sa merg la AG cu comisia.] mai nasol a fost cu intoarcerea la cluj, pentru ca am plecat foarte tarziu din timisoara (pe la 11 noaptea) si evident ne-a prins intunericul, si au tot trecut orele pana cand, cumva, cumva, am ajuns pe la 4 si un pic in cluj. mi-am facut 10 mii de cruci in minte cand am vazut pancarda cu gilau. eh, de eram doar eu in masina, dar am fost 5 de toti, si nu e totuna sa fi responsabil si pentru ei. oricum, prostia asta cu condusul noaptea o sa incerc pe cat posibil sa nu o mai repet, e groaznic!
- a fost si fratele meu plecat la Cluj, pentru JSU. asa ca eu am ramas in cluj pana joi (ieri adica) ca sa plecam impreuna cu masina. a fost bine ca am reusit sa ma odihnesc cat de cat, de invatat nu am invatat nimic, am iesit si cu cei de la babes la ultimul lor chef, foarte foarte tare (like always) ... si desigur, dip-di-ri-ri-rip SALAU !!! :)))
- si uite ca am ajuns ieri acasa. cu bine, teferi si nevatamati.
cu siguranta, am uitat vreun lucru sau eveniment, dar o sa completez dupa, cel mai probabil.
astept sa ma mai asez un pic si sa ma obisnuiesc cu toate si revin cu un post cat de curand, despre lucruri filozofice din viata ... sau ce mi-o mai trece prin cap.
seara faina!
vineri, 14 mai 2010
Fraierii din viata noastra ...
stiu ca ma repet, dar in fiecare zi ma gandesc la blogul meu ... dar nu am timp fizic sa scriu, ca sa nu mai vorbesc de a ma si gandi la anumite aspecte din viata din jurul meu ...
ma trezesc ca iau decizii foarte rapid, ca m-am obisnuit sa reactionez pe moment, ca nu am timp sa stau sa analizez totul asa cum imi place mie (sau imi placea) ... singurul moment in care pot sa fiu eu singura cu mie este inainte de a adormi, ceea ce este foarte frustrant din multe puncte de vedere. in primul rand, nu pot sa adorm. nu am mai reusit sa adorm cum trebuie de foarte, foarte mult timp. dupa ce ca si asa ma culc foarte tarziu, mai si stau alte sute de minute cu ochii pe pereti. si incerc sa imi spun: "trebuie sa dormi! nu te mai gandi la nimic! go away!", dar chiar nu functioneaza (go figure :p).
in al doilea rand, nici nu rezolv nimic gandindu-ma atunci (doar ca nu pot sa ma opresc). pentru ca de cele mai multe ori, uit tot ce am avut in minte pana a doua zi dimineata, sau imi amintesc doar daca fac asocieri. si e foarte obositor (again).
revenind totusi la ceea ce vroiam sa scriu cu aceasta postare. vorbeam intr-o seara cu un prieten pe balcon despre relatii in general si despre relatiile noastre (sau asa zise relatii, pentru ca unele sunt doar in stadiu de "wanna be").
sunt atatea lucruri ciudate care se intampla in jurul nostru si noi nu stiu cat de mult ne dam seama de ele. sau cat de mult le intelegem. de foarte multe ori, ramanem fixati pe o anumita persoana, fara sa cunoastem de fapt adevaratul motiv sau chiar fara sa constientizam "obsesia" noastra pentru ea. pot fi atatea explicatii pentru acest lucru ... se poate ca persoana respectiva sa ne fi refuzat si sa ramanem fixati tocmai din acest motiv. sau poate vrem sa incercam, pentru a nu ramane cu vesnica intrebare din capul nostru: cum ar fi fost? poate ne-am indragostit (sau asa credem) si ne gandim ca ne-am pierdut sufletul pereche. poate pur si simplu ne complacem in situatia de a ne gandi (bietii de noi) ca avem pe cineva la care sa visam si pe care sa iubim in secret. ne amagim cu sperante, ne blocam in suspine, ne retragem in cafenele si ne inecam in bere. ne sunam prietenii, facem terapie, dar nu iesim din situatie. si cum sa iesim, daca noi avem un singur lucru in minte? nici nu am putea sa vedem altceva in fata noastra, pentru ca stam protejati intr-un balon mare, intitulat: "eu sufar".melancolia din sufletele noastre ...
iar apoi mai sunt si marii "F"-i din viata noastra ... fraierii. acele persoane care nici daca le-ai desena sageti sau ti-ai scrie pe frunte sau ti-ai tatua pe tricou nu si-ar da seama ca tot ce au nevoie este chiar in tine (poate fac partea din cei de care scriam mai sus). te ignora de-a dreptul, nu vad ce au in fata (sau poate nu vor sa vada), trec peste tine ca si cum ai fi insignifiant, un simplu amic.
am ajuns la concluzia ca toti avem cel putin un "F" in viata noastra, ca este inevitabil sa nu ne lovim de ei si ca suntem si noi, cu siguranta, la randul nostru, un "F" pentru cineva. cateodata te intrebi ce ai putea sa faci mai mult ca sa remarce ce vrei tu de fapt, ca existi, ca ai face orice pentru el, ca vrei ceva mai mult, ca nu esti subtila doar de dragul de a fi. cel mai ciudat este atunci cand si el reactioneaza, cand vezi ca te ajuta si tine la tine, ca orice il rogi iti indeplineste, ca va intalniti si discutati serios despre orice. si atunci, ce sa mai intelegi?
din pacate, este si un fir foarte subtire intre prietenie si iubire, intre amic si prieten, incat nu stiu daca cineva poate spune clar cand se termina una si incepe cealalta. se spune ca un barbat si o femeie nu pot fi niciodata prieteni fara ca vreunul dintre ei sa nu simta ceva mai mult pentru celalalt. tind sa cred acest lucru, desi am foarte multi prieteni barbati. o data ce ai trecut de un anumit nivel de intimitate, e greu sa mai urmaresti unde duce firul si in ce parte inclina mai mult. cel mai corect de fapt ar fi sa spunem ca depinde de situatia (hai sa nu generalizam).
ca mesaj de final pentru fraierii din viata noastra ... nu stiu cat de mult gresiti voi, nu stiu cat de mare vina avem si noi ca nu facem uneori lucruile sa fie mult mai clare. dar incercati sa fiti atenti in jurul vostru, sa nu ignorati orice semn (nici sa nu interpretati acuma pana la o diseca firul in 14 ca nici asa nu e ok), sa va ganditi mai bine inainte de a spune sau face un lucru, si poate cel mai important, sa comunicati (nu sa vorbiti, ca asta poate sa faca oricine). si incercati pe cat posibil, mai ales atunci cand sunteti constienti de asta, sa nu ne faceti sa suferim.
somn usor (ma pun sa dorm intr-un final). revin :)
ma trezesc ca iau decizii foarte rapid, ca m-am obisnuit sa reactionez pe moment, ca nu am timp sa stau sa analizez totul asa cum imi place mie (sau imi placea) ... singurul moment in care pot sa fiu eu singura cu mie este inainte de a adormi, ceea ce este foarte frustrant din multe puncte de vedere. in primul rand, nu pot sa adorm. nu am mai reusit sa adorm cum trebuie de foarte, foarte mult timp. dupa ce ca si asa ma culc foarte tarziu, mai si stau alte sute de minute cu ochii pe pereti. si incerc sa imi spun: "trebuie sa dormi! nu te mai gandi la nimic! go away!", dar chiar nu functioneaza (go figure :p).
in al doilea rand, nici nu rezolv nimic gandindu-ma atunci (doar ca nu pot sa ma opresc). pentru ca de cele mai multe ori, uit tot ce am avut in minte pana a doua zi dimineata, sau imi amintesc doar daca fac asocieri. si e foarte obositor (again).
revenind totusi la ceea ce vroiam sa scriu cu aceasta postare. vorbeam intr-o seara cu un prieten pe balcon despre relatii in general si despre relatiile noastre (sau asa zise relatii, pentru ca unele sunt doar in stadiu de "wanna be").
sunt atatea lucruri ciudate care se intampla in jurul nostru si noi nu stiu cat de mult ne dam seama de ele. sau cat de mult le intelegem. de foarte multe ori, ramanem fixati pe o anumita persoana, fara sa cunoastem de fapt adevaratul motiv sau chiar fara sa constientizam "obsesia" noastra pentru ea. pot fi atatea explicatii pentru acest lucru ... se poate ca persoana respectiva sa ne fi refuzat si sa ramanem fixati tocmai din acest motiv. sau poate vrem sa incercam, pentru a nu ramane cu vesnica intrebare din capul nostru: cum ar fi fost? poate ne-am indragostit (sau asa credem) si ne gandim ca ne-am pierdut sufletul pereche. poate pur si simplu ne complacem in situatia de a ne gandi (bietii de noi) ca avem pe cineva la care sa visam si pe care sa iubim in secret. ne amagim cu sperante, ne blocam in suspine, ne retragem in cafenele si ne inecam in bere. ne sunam prietenii, facem terapie, dar nu iesim din situatie. si cum sa iesim, daca noi avem un singur lucru in minte? nici nu am putea sa vedem altceva in fata noastra, pentru ca stam protejati intr-un balon mare, intitulat: "eu sufar".melancolia din sufletele noastre ...
iar apoi mai sunt si marii "F"-i din viata noastra ... fraierii. acele persoane care nici daca le-ai desena sageti sau ti-ai scrie pe frunte sau ti-ai tatua pe tricou nu si-ar da seama ca tot ce au nevoie este chiar in tine (poate fac partea din cei de care scriam mai sus). te ignora de-a dreptul, nu vad ce au in fata (sau poate nu vor sa vada), trec peste tine ca si cum ai fi insignifiant, un simplu amic.
am ajuns la concluzia ca toti avem cel putin un "F" in viata noastra, ca este inevitabil sa nu ne lovim de ei si ca suntem si noi, cu siguranta, la randul nostru, un "F" pentru cineva. cateodata te intrebi ce ai putea sa faci mai mult ca sa remarce ce vrei tu de fapt, ca existi, ca ai face orice pentru el, ca vrei ceva mai mult, ca nu esti subtila doar de dragul de a fi. cel mai ciudat este atunci cand si el reactioneaza, cand vezi ca te ajuta si tine la tine, ca orice il rogi iti indeplineste, ca va intalniti si discutati serios despre orice. si atunci, ce sa mai intelegi?
din pacate, este si un fir foarte subtire intre prietenie si iubire, intre amic si prieten, incat nu stiu daca cineva poate spune clar cand se termina una si incepe cealalta. se spune ca un barbat si o femeie nu pot fi niciodata prieteni fara ca vreunul dintre ei sa nu simta ceva mai mult pentru celalalt. tind sa cred acest lucru, desi am foarte multi prieteni barbati. o data ce ai trecut de un anumit nivel de intimitate, e greu sa mai urmaresti unde duce firul si in ce parte inclina mai mult. cel mai corect de fapt ar fi sa spunem ca depinde de situatia (hai sa nu generalizam).
ca mesaj de final pentru fraierii din viata noastra ... nu stiu cat de mult gresiti voi, nu stiu cat de mare vina avem si noi ca nu facem uneori lucruile sa fie mult mai clare. dar incercati sa fiti atenti in jurul vostru, sa nu ignorati orice semn (nici sa nu interpretati acuma pana la o diseca firul in 14 ca nici asa nu e ok), sa va ganditi mai bine inainte de a spune sau face un lucru, si poate cel mai important, sa comunicati (nu sa vorbiti, ca asta poate sa faca oricine). si incercati pe cat posibil, mai ales atunci cand sunteti constienti de asta, sa nu ne faceti sa suferim.
somn usor (ma pun sa dorm intr-un final). revin :)
joi, 22 aprilie 2010
Not a good day
am inceput ziua destul de bine, sa zicem (acuma cand stau sa ma gandesc, poate nu a fost ok de la inceput ... ). m-am trezit pe la 11, m-am pregatit cu tot ce trebuie pentru o zi de cursuri: cafea+tigara, verificarea mail-ului, mancat uitandu-ma la unul din serialele mele, telefoanele incepand sa sune de pe la 12. totul normal ...
nu merg la primul curs.
intentionez sa merg la al doilea curs, cand ma suna prietenele si prietenii ca sunt in marty: "hai la cafea!". nah bine, ma duc la cafea. intre timp, vine un prieten pe la mine, mai stam la povesti. plec mai tarziu.
ajung. masa plina. ma enervez, dumnezeu stie de ce (poate ca si eu :P). vorbesc. multa energie in mine.
nu mergem nici la al doilea curs.
plecam din marty ... hai sa ne plimbam un pic. mergem, mergem. ne prinde ploaia. ploaie superba de primavara. scurta, cu stropi mari de tot. imi venea sa tip, sa ma dezlantui ca o furtuna in mijlocul strazii. vroiam ca toti sa stie ce simt, pe propria lor piele. vroiam sa impartasesc totul, si totusi nimic. vroiam doar sa stau in ploaie si sa simt picurii peste mine, invaluindu-ma cu prospetimea, lejeritatea, libertatea lor.
dar ploaia nu a durat mult, si am mers mai departe.
am ajuns la ultimul curs. am facut glume pe tema "flacara violet". am ras. am plecat. se facuse 7 si ceva deja.
fuga in camin. de la 8 aveam sedinta. hai sa mananc ceva: nelipsitul si obisnuitul ton cu porumb. dau sa deschid conserva, se rupe cheita, ma tai. o taietura cat casa de mare. dar MARE si LUNGA!!! (prietenii pot confirma). "suuuper!". chinuie-te, cu cafea in mana, cu tigara pe unde apucam, cu telefonul la ureche ...
ajuns la sedinta, cu o mica intarziere. am stat 2 ore si jumatate la una dintre cele mai inutile si plictisitoare sedinte (poate inutila nu, dar nu aveam nici un chef).
fetele mele ma asteptau pe piezisa, gasisera masa, loc, bautura, tipi draguti. totul era pregatit, mai lipseam doar eu.
ajung intr-un final fericit si eu, pe la 10 jumate. stam, bem, fumam, radem, ne prostim. la un moment dat, ma mut pe scaunul unei prietene. stau ce stau, si numa' vad ca pic ... pe jos. s-a rupt scaunul. "suuuper!", din nou... ce ma mai asteapta??!!
trecem peste momentul penibil ... ma suna alte prietene care erau pe drum cu trenul spre bucuresti (congres). sa ies repede sa vorbesc cu ele la telefon. in drumul meu spre usa, ma impiedic de un scaun si cad. "suuuuper!", din nou ... serios, ce pana mea se intampla??!! se poate si mai rau??!!
in fine, trecem peste toate lucrurile penibile si jenante. ne-am hotarat cu fetele sa mergem intr-un club dupa, toate aveam chef. pana la urma, nu am mai mers nicaieri, ca le-a apucat somnul si durerea de cap. dar nu puteam sa ma opresc a ma intreba ce s-ar mai fi putut intampla daca ajungeam si acolo.
recapituland, m-am taiat groaznic, de zici ca am facut-o intentionat. am cazut cu un scaun. m-am impiedicat si am cazut intr-un bar plin, plin de lume.
ce zi ... acuma stiti toti. sa nu rupeti monitorul de ras, cand o sa va imaginati toate cele de mai sus.
si am ajuns in camera, nu mi-e somn. ma pregatesc sa ma uit la ceva serial.
si m-a cuprins un sentiment care nu imi place deloc: mi-e dor de tine!
nu merg la primul curs.
intentionez sa merg la al doilea curs, cand ma suna prietenele si prietenii ca sunt in marty: "hai la cafea!". nah bine, ma duc la cafea. intre timp, vine un prieten pe la mine, mai stam la povesti. plec mai tarziu.
ajung. masa plina. ma enervez, dumnezeu stie de ce (poate ca si eu :P). vorbesc. multa energie in mine.
nu mergem nici la al doilea curs.
plecam din marty ... hai sa ne plimbam un pic. mergem, mergem. ne prinde ploaia. ploaie superba de primavara. scurta, cu stropi mari de tot. imi venea sa tip, sa ma dezlantui ca o furtuna in mijlocul strazii. vroiam ca toti sa stie ce simt, pe propria lor piele. vroiam sa impartasesc totul, si totusi nimic. vroiam doar sa stau in ploaie si sa simt picurii peste mine, invaluindu-ma cu prospetimea, lejeritatea, libertatea lor.
dar ploaia nu a durat mult, si am mers mai departe.
am ajuns la ultimul curs. am facut glume pe tema "flacara violet". am ras. am plecat. se facuse 7 si ceva deja.
fuga in camin. de la 8 aveam sedinta. hai sa mananc ceva: nelipsitul si obisnuitul ton cu porumb. dau sa deschid conserva, se rupe cheita, ma tai. o taietura cat casa de mare. dar MARE si LUNGA!!! (prietenii pot confirma). "suuuper!". chinuie-te, cu cafea in mana, cu tigara pe unde apucam, cu telefonul la ureche ...
ajuns la sedinta, cu o mica intarziere. am stat 2 ore si jumatate la una dintre cele mai inutile si plictisitoare sedinte (poate inutila nu, dar nu aveam nici un chef).
fetele mele ma asteptau pe piezisa, gasisera masa, loc, bautura, tipi draguti. totul era pregatit, mai lipseam doar eu.
ajung intr-un final fericit si eu, pe la 10 jumate. stam, bem, fumam, radem, ne prostim. la un moment dat, ma mut pe scaunul unei prietene. stau ce stau, si numa' vad ca pic ... pe jos. s-a rupt scaunul. "suuuper!", din nou... ce ma mai asteapta??!!
trecem peste momentul penibil ... ma suna alte prietene care erau pe drum cu trenul spre bucuresti (congres). sa ies repede sa vorbesc cu ele la telefon. in drumul meu spre usa, ma impiedic de un scaun si cad. "suuuuper!", din nou ... serios, ce pana mea se intampla??!! se poate si mai rau??!!
in fine, trecem peste toate lucrurile penibile si jenante. ne-am hotarat cu fetele sa mergem intr-un club dupa, toate aveam chef. pana la urma, nu am mai mers nicaieri, ca le-a apucat somnul si durerea de cap. dar nu puteam sa ma opresc a ma intreba ce s-ar mai fi putut intampla daca ajungeam si acolo.
recapituland, m-am taiat groaznic, de zici ca am facut-o intentionat. am cazut cu un scaun. m-am impiedicat si am cazut intr-un bar plin, plin de lume.
ce zi ... acuma stiti toti. sa nu rupeti monitorul de ras, cand o sa va imaginati toate cele de mai sus.
si am ajuns in camera, nu mi-e somn. ma pregatesc sa ma uit la ceva serial.
si m-a cuprins un sentiment care nu imi place deloc: mi-e dor de tine!
joi, 8 aprilie 2010
Cine sunt - una dintre parti
am iesit ieri in oras cu niste prieteni, vechi prieteni si buni prieteni din liceu. a devenit deja o traditie sa ne intalnim de fiecare data cand ne nimerim in brasov. imi sunt foarte dragi fiecare dintre ei prin felul lor de a fi, prin faptul ca sunt atat de diferiti (desi poate nu isi dau seama) si totusi au atatea in comun.
stateam la masa, cu berea fara alcool in fata mea, singura fumatoare la o masa de 8 persoane ... si incepusem iar sa povestesc ce am mai facut in ultima perioada, cum nici cand merg la bunici o data la 10 secole, telefonul nu oboseste sa sune, cum primesc "oferte", cat de mandra sunt de anumite lucruri, ce viata palpitanta am si asa mai departe.
din pacate, entuziasmul meu (caracteristic) este spulberat de scepticismul, de "misto-ul", de vesnicele intrebari, de nelamuririle de care ma izbesc. chiar vorbeam de curand cu o prietena care si ea se implica in astfel de activitati extra-facultate ca e foarte greu pentru alti studenti sa inteleaga sau sa fie de acord sau sa nu te ia peste picior legat de ceea ce faci, daca ei nu s-au implicat niciodata si habar nu au ce inseamna. tu degeaba te chinui sa le explici sau sa le transmiti o mica parte din ceea ce reprezinta, din bucuria, energia ta, pentru ca ei nu o sa o poata percepe. pe de alta parte, este un lucru sa nu te implici sau sa nu te intereseze, dar macar respecta-mi munca, efortul. respecta-ma pe mine, pana la urma, pentru ca asta sunt eu, organizatia, voluntariatul sunt lucruri care fac parte din mine si fara de care cu siguranta nu as mai putea fi eu.
cine sunt ... eu sunt un voluntar, de multe ori poate inainte de orice. nu sunt un student oarecare, comun, pe care il vezi pe strada. nu. sunt un student care se implica si ia atitudine, care doreste o schimbare si ajuta la indeplinirea ei, care se gandeste nu doar la propriul bine, ci si la colegul de langa el. sunt un factor pentru multe lucruri si multe persoane. sunt o persoana care se intereseaza, care e mereu informata, care participa la training-uri, proiecte, conferinte, congrese, care in primul rand ma ajuta pe mine sa ma dezvolt, ca mai apoi sa pot sa ofer suportul meu si altora.
voluntariatul ... a devenit un "job" pentru mine. nu, nu sunt platita pentru ceea ce fac, cel putin nu in bancnote. in schimb, rasplata vine din lucruri mult mai importante pentru mine: aprecierea celorlati, bucuria de pe fata lor, atasamentul fata de mine, faptul ca simt o multumire si implinire si ca nu regret nimic valoreaza enorm.
nu pot sa traiesc fara acest lucru, pentru ca prin asta exista acest "eu". (poate am uitat sa mentionez ca de aproape 6 ani ma pot numi voluntar)
asa ca acceptati-ma asa cum sunt! respectati ceea ce fac, chiar daca nu va intereseaza. sau reactionati ca si colegii mei din cluj care mereu ma intreaba ce mai fac, cu ce ma mai ocup, dar cum de reusesc, eu nu as putea sa fac asta, foarte tare sanzi!
cine sunt ... sunt pixxy, sanzi, "sanzule!", mami, Sanziana, "S", "super girl", busy ... and ...
YOU KNOW YOU LOVE ME :D
stateam la masa, cu berea fara alcool in fata mea, singura fumatoare la o masa de 8 persoane ... si incepusem iar sa povestesc ce am mai facut in ultima perioada, cum nici cand merg la bunici o data la 10 secole, telefonul nu oboseste sa sune, cum primesc "oferte", cat de mandra sunt de anumite lucruri, ce viata palpitanta am si asa mai departe.
din pacate, entuziasmul meu (caracteristic) este spulberat de scepticismul, de "misto-ul", de vesnicele intrebari, de nelamuririle de care ma izbesc. chiar vorbeam de curand cu o prietena care si ea se implica in astfel de activitati extra-facultate ca e foarte greu pentru alti studenti sa inteleaga sau sa fie de acord sau sa nu te ia peste picior legat de ceea ce faci, daca ei nu s-au implicat niciodata si habar nu au ce inseamna. tu degeaba te chinui sa le explici sau sa le transmiti o mica parte din ceea ce reprezinta, din bucuria, energia ta, pentru ca ei nu o sa o poata percepe. pe de alta parte, este un lucru sa nu te implici sau sa nu te intereseze, dar macar respecta-mi munca, efortul. respecta-ma pe mine, pana la urma, pentru ca asta sunt eu, organizatia, voluntariatul sunt lucruri care fac parte din mine si fara de care cu siguranta nu as mai putea fi eu.
cine sunt ... eu sunt un voluntar, de multe ori poate inainte de orice. nu sunt un student oarecare, comun, pe care il vezi pe strada. nu. sunt un student care se implica si ia atitudine, care doreste o schimbare si ajuta la indeplinirea ei, care se gandeste nu doar la propriul bine, ci si la colegul de langa el. sunt un factor pentru multe lucruri si multe persoane. sunt o persoana care se intereseaza, care e mereu informata, care participa la training-uri, proiecte, conferinte, congrese, care in primul rand ma ajuta pe mine sa ma dezvolt, ca mai apoi sa pot sa ofer suportul meu si altora.
voluntariatul ... a devenit un "job" pentru mine. nu, nu sunt platita pentru ceea ce fac, cel putin nu in bancnote. in schimb, rasplata vine din lucruri mult mai importante pentru mine: aprecierea celorlati, bucuria de pe fata lor, atasamentul fata de mine, faptul ca simt o multumire si implinire si ca nu regret nimic valoreaza enorm.
nu pot sa traiesc fara acest lucru, pentru ca prin asta exista acest "eu". (poate am uitat sa mentionez ca de aproape 6 ani ma pot numi voluntar)
asa ca acceptati-ma asa cum sunt! respectati ceea ce fac, chiar daca nu va intereseaza. sau reactionati ca si colegii mei din cluj care mereu ma intreaba ce mai fac, cu ce ma mai ocup, dar cum de reusesc, eu nu as putea sa fac asta, foarte tare sanzi!
cine sunt ... sunt pixxy, sanzi, "sanzule!", mami, Sanziana, "S", "super girl", busy ... and ...
YOU KNOW YOU LOVE ME :D
duminică, 28 martie 2010
Am cei mai tari prieteni
de cand astept sa pot sa am timp si energie sa scriu despre acest subiect (pentru ca da, daca va arat agenda mea, care este hasurata in toate locurile posibile si mi-e greu cateodata chiar sa gasesc loc pentru dormit, ati intelege de ce spun acestea).
a fost ziua mea. pe 21 martie am implinit 21 de ani. superba varsta si un pic ingrijoratoare, de vreme ce stau si ma gandesc ce "baba" sunt. din fericire, chiar nu prea am multe sa-mi reprosez, am realizat atatea lucruri si sunt mandra de mine din multe puncte de vedere. clar, nu totul este perfect, lipseste persoana care ar completa totul (acel mare EL), dar e ok ca momentan nu ma deranjeaza atat de mult (da, sunt singura - aviz amatorilor).
si totusi, revenind la subiect ...
AM CEI MAI TARI PRIETENI !!!
si ei fac parte din doua lumi foarte diferite (chiar mai multe daca ar fi se le impartim pe bune, dar o sa iau in calcul un sigur criteriu: orasul). este lumea clujului si lumea brasovului.
brasov: prieteni adunati in jurul unei mese, buchet mare de flori roz :D, cutie maaaare de codou (cu inimioare roz care zambesc :D), si cadouri: o cana magica (iubesc canile pentru ca iubesc cafeaua), un set de dus cu tot ce trebuie, o cutie de ceai la fel de magica si speciala, si bineinteles o agenda (ce m-as face eu fara agende???!!). rasete, urari, mistouri, si iar rasete. o seara frumoasa, alaturi de persoanele cele mai apropiate din brasov (chit ca unii sunt la facultate in bucuresti).
cluj: cand ma gandesc la brasov, ma gandesc la casa, la parinti, la prietenii cu care am crescut si cu care inca ma inteleg bine, la libertatea de a conduce pe strazile orasului masinuta mea, la sentimentul de dor nebun care ma apuca cateodata... in cluj in schimb, mi-am lasat eu sufletul. este orasul pe care il iubesc si care m-a primit in centrul lui cu atata caldura si bucurie ca nici nu am avut timp sa imi dau seama ce se intampla. am fost absorbita de universul asta, pe care cei din exterior chiar nu au cum sa-l inteleaga si ma acuza pe mine ca exagerez. dar daca ai fost si ai stat in cluj, nu are cum sa nu ti se intample acelasi lucru.
si acuma, incepe povestea din cluj ...
... duminica. telefoane. ziua mea. petrec 6 ore pe tren pentru ca trebuie sa ma intorc "acasa", in camin. merg cu un bun prieten, radem, glumim, ne uitam la un film. ajungem intr-un finally end in gara. luam un taxi pana in hasdeu. vine de ma ajuta pana in camera cu bagajele. imi spune ca trebuie sa intre la baie. intre timp, eu incep sa aranjez prin camera linistita lucrurile ... cand incep sa aud de pe coridor un "multi ani traiasca". incepe sa imi creasca pulsul, incep si fluturasii (pe care ii simt si acuma). deschid usa. un tort de ciocolata (suuper suuuper bun) cu lumanari "21" pe el. si toti stransi in jurul lui, cantand. imi venea sa plang de fericire, dar nu puteam sa ma opresc din zambit. imi venea sa sar pe toti si sa le transmit toata dragostea pe care le-o port. a fost unul din cele mai frumoase momente, care m-au facut sa realizez cat de speciali sunt oamenii astia si cat de apreciata trebuie sa fiu si eu. love you guys !!!
am macat tortul la gramada. am facut poze. am ascultat melodii vechi. am plecat apoi pe piezisa. am baut. a fost cea mai tare zi de pana acuma!
marti: mi-am tinut ziua asa cum se cuvine. am dat de baut la mine in camera mai intai: muzica, barfe, vodka, bere, vin, cadouri, imbratisari, prieteni. apoi, am mers intr-un club sa dansam pana dimineata. atat de mult am sarit, atat de mult m-au pus in evidenta, atat am stat in mijlocul cercului de dans, atat am baut ... doamne, si toti au venit pentru mine. toti care populau zona "aici e cheful lui sanzi". a iesit foarte tare!
cand m-am intors in camin, din nou surprize surprize: tot caminul, toata usile, tot coridorul, toata camera mea, toate zidurile erau tapetate cu post-it-uri pe care scria "la multi ani!", cu varianta "la multi ani, sanzi!".
am adormit cu zambetul pe buze si asa m-am si trezit. nu cred ca ar fi fost ceva care sa ma faca sa imi schimb starea de spirit.
a fost cea mai frumoasa zi de nastere, si in brasov, si in cluj. si vreau sa va multumesc inca o data pentru tot si pentru toate si sa va reamintesc ca
SUNTETI CEI MAI TARI PRIETENI !!!
a fost ziua mea. pe 21 martie am implinit 21 de ani. superba varsta si un pic ingrijoratoare, de vreme ce stau si ma gandesc ce "baba" sunt. din fericire, chiar nu prea am multe sa-mi reprosez, am realizat atatea lucruri si sunt mandra de mine din multe puncte de vedere. clar, nu totul este perfect, lipseste persoana care ar completa totul (acel mare EL), dar e ok ca momentan nu ma deranjeaza atat de mult (da, sunt singura - aviz amatorilor).
si totusi, revenind la subiect ...
AM CEI MAI TARI PRIETENI !!!
si ei fac parte din doua lumi foarte diferite (chiar mai multe daca ar fi se le impartim pe bune, dar o sa iau in calcul un sigur criteriu: orasul). este lumea clujului si lumea brasovului.
brasov: prieteni adunati in jurul unei mese, buchet mare de flori roz :D, cutie maaaare de codou (cu inimioare roz care zambesc :D), si cadouri: o cana magica (iubesc canile pentru ca iubesc cafeaua), un set de dus cu tot ce trebuie, o cutie de ceai la fel de magica si speciala, si bineinteles o agenda (ce m-as face eu fara agende???!!). rasete, urari, mistouri, si iar rasete. o seara frumoasa, alaturi de persoanele cele mai apropiate din brasov (chit ca unii sunt la facultate in bucuresti).
cluj: cand ma gandesc la brasov, ma gandesc la casa, la parinti, la prietenii cu care am crescut si cu care inca ma inteleg bine, la libertatea de a conduce pe strazile orasului masinuta mea, la sentimentul de dor nebun care ma apuca cateodata... in cluj in schimb, mi-am lasat eu sufletul. este orasul pe care il iubesc si care m-a primit in centrul lui cu atata caldura si bucurie ca nici nu am avut timp sa imi dau seama ce se intampla. am fost absorbita de universul asta, pe care cei din exterior chiar nu au cum sa-l inteleaga si ma acuza pe mine ca exagerez. dar daca ai fost si ai stat in cluj, nu are cum sa nu ti se intample acelasi lucru.
si acuma, incepe povestea din cluj ...
... duminica. telefoane. ziua mea. petrec 6 ore pe tren pentru ca trebuie sa ma intorc "acasa", in camin. merg cu un bun prieten, radem, glumim, ne uitam la un film. ajungem intr-un finally end in gara. luam un taxi pana in hasdeu. vine de ma ajuta pana in camera cu bagajele. imi spune ca trebuie sa intre la baie. intre timp, eu incep sa aranjez prin camera linistita lucrurile ... cand incep sa aud de pe coridor un "multi ani traiasca". incepe sa imi creasca pulsul, incep si fluturasii (pe care ii simt si acuma). deschid usa. un tort de ciocolata (suuper suuuper bun) cu lumanari "21" pe el. si toti stransi in jurul lui, cantand. imi venea sa plang de fericire, dar nu puteam sa ma opresc din zambit. imi venea sa sar pe toti si sa le transmit toata dragostea pe care le-o port. a fost unul din cele mai frumoase momente, care m-au facut sa realizez cat de speciali sunt oamenii astia si cat de apreciata trebuie sa fiu si eu. love you guys !!!
am macat tortul la gramada. am facut poze. am ascultat melodii vechi. am plecat apoi pe piezisa. am baut. a fost cea mai tare zi de pana acuma!
marti: mi-am tinut ziua asa cum se cuvine. am dat de baut la mine in camera mai intai: muzica, barfe, vodka, bere, vin, cadouri, imbratisari, prieteni. apoi, am mers intr-un club sa dansam pana dimineata. atat de mult am sarit, atat de mult m-au pus in evidenta, atat am stat in mijlocul cercului de dans, atat am baut ... doamne, si toti au venit pentru mine. toti care populau zona "aici e cheful lui sanzi". a iesit foarte tare!
cand m-am intors in camin, din nou surprize surprize: tot caminul, toata usile, tot coridorul, toata camera mea, toate zidurile erau tapetate cu post-it-uri pe care scria "la multi ani!", cu varianta "la multi ani, sanzi!".
am adormit cu zambetul pe buze si asa m-am si trezit. nu cred ca ar fi fost ceva care sa ma faca sa imi schimb starea de spirit.
a fost cea mai frumoasa zi de nastere, si in brasov, si in cluj. si vreau sa va multumesc inca o data pentru tot si pentru toate si sa va reamintesc ca
SUNTETI CEI MAI TARI PRIETENI !!!
Ne place sa ne complicam
[doamne de cand nu am mai scris ... ]
stateam azi si ma gandeam eu la nemurirea sufletului (vorba vine), dupa ceva cantitati industriale de vodka si bere (si dupa o betie de cu o seara inainte), cu o tigara in mana intr-un club plin de oameni care dansau pe mese, simtindu-ma mai singura decat oricand ... stateam si ma gandeam ca ne complicam prea mult !!!
atat de mult ne place sa filozofom pe teme, sa desfacem firul in 14, sa ne sunam toti prietenii ca sa le cerem sfatul in "n" privinte ... incat cred ca la un moment dat uitam chiar esentialul: de la ce pornisem? ce vroiam sa fac? ce s-a intamplat de fapt? ce simt eu cu adevarat?
ne pierdem pe parcurs, ne pierdem in idei si sfaturi (atat de diferite), ne ancoram de orice licar de speranta, incepem sa aberam si sa deformam lucrurile, ca intr-un final sa ne uitam pe noi. sa devenim un "produs" al ce "ar vrea lumea de la mine" si "cum imi vad restul viata".
si macar de ar fi doar interventia lor la mijloc ... dar mai este si persoana cu care esti in relatie, despre care ceri sfaturi si despre care toti se gandesc sa-si spuna parerea. doamne fereste sa vorbesti tu cu a cea persoana despre ceea ce te framanta de fapt, despre problemele care exista, despre ce ai vrea sa se schimbe sau ce ai vrea sa fie. nu, tu apelezi la zece mii de terti care sa te "ajute" sa te decizi si cum sa spui si ce sa faci.
dar mai apoi te gandesti ca nici nu poti vorbi cu persoana direct. te gandesti la consecinte, ti-e prea bine cum e momentan si lasi totul sa mearga de la sine (chiar daca merge prost sau in directia gresita).
speri cu ardoare ca intr-o zi persoana respectiva sa se trezeasca, brusc si dintr-o data, si sa-si dea seama de ce mare tampenie si greseala a facut ca nu a reactionat in vreun fel sau altul si sa se dea cu capul de toti peretii, gandindu-se ce ar fi putut fi.
acuma o sa veniti si o sa-mi spuneti, pai bine, dar tu de ce nu ai facut nimic? de ce stai in fata unui laptop si scri, in loc sa fi tu cea care merge si ii spune in fata tot? poate din acelasi motiv pentru care nici "ea/el" nu o face: ne este frica! ne este groaznic de frica, dupa ce cunoasteam o persoana si ne dam seama cat de mult ne completeaza si cate avem in comun. dupa ce constientizam ca nu mai poate fi vorba de o aventura de-o noapte, ca poate fi ceva mult mai serios. ne este frica de ceea ce ar putea veni si ne complicam, in loc sa trecem la fapte, pentru ca da, viata chiar este foarte scurta.
in mod firesc, vine si urmatoarea intrebare: ok, ce facem? ce sa fac? si daca chiar imi place sa ma complic, sau sunt nevoita de circumstante? asta ar fi viata, o serie de "complicaturi", telefoane si intalniri tarziu in noapte cu diversi prieteni carora sa le povesteti intreaga ta existenta si practic sa nu se intample nimic concret?
astept inca raspuns. poate l-ati aflat voi (share if you did so)
stateam azi si ma gandeam eu la nemurirea sufletului (vorba vine), dupa ceva cantitati industriale de vodka si bere (si dupa o betie de cu o seara inainte), cu o tigara in mana intr-un club plin de oameni care dansau pe mese, simtindu-ma mai singura decat oricand ... stateam si ma gandeam ca ne complicam prea mult !!!
atat de mult ne place sa filozofom pe teme, sa desfacem firul in 14, sa ne sunam toti prietenii ca sa le cerem sfatul in "n" privinte ... incat cred ca la un moment dat uitam chiar esentialul: de la ce pornisem? ce vroiam sa fac? ce s-a intamplat de fapt? ce simt eu cu adevarat?
ne pierdem pe parcurs, ne pierdem in idei si sfaturi (atat de diferite), ne ancoram de orice licar de speranta, incepem sa aberam si sa deformam lucrurile, ca intr-un final sa ne uitam pe noi. sa devenim un "produs" al ce "ar vrea lumea de la mine" si "cum imi vad restul viata".
si macar de ar fi doar interventia lor la mijloc ... dar mai este si persoana cu care esti in relatie, despre care ceri sfaturi si despre care toti se gandesc sa-si spuna parerea. doamne fereste sa vorbesti tu cu a cea persoana despre ceea ce te framanta de fapt, despre problemele care exista, despre ce ai vrea sa se schimbe sau ce ai vrea sa fie. nu, tu apelezi la zece mii de terti care sa te "ajute" sa te decizi si cum sa spui si ce sa faci.
dar mai apoi te gandesti ca nici nu poti vorbi cu persoana direct. te gandesti la consecinte, ti-e prea bine cum e momentan si lasi totul sa mearga de la sine (chiar daca merge prost sau in directia gresita).
speri cu ardoare ca intr-o zi persoana respectiva sa se trezeasca, brusc si dintr-o data, si sa-si dea seama de ce mare tampenie si greseala a facut ca nu a reactionat in vreun fel sau altul si sa se dea cu capul de toti peretii, gandindu-se ce ar fi putut fi.
acuma o sa veniti si o sa-mi spuneti, pai bine, dar tu de ce nu ai facut nimic? de ce stai in fata unui laptop si scri, in loc sa fi tu cea care merge si ii spune in fata tot? poate din acelasi motiv pentru care nici "ea/el" nu o face: ne este frica! ne este groaznic de frica, dupa ce cunoasteam o persoana si ne dam seama cat de mult ne completeaza si cate avem in comun. dupa ce constientizam ca nu mai poate fi vorba de o aventura de-o noapte, ca poate fi ceva mult mai serios. ne este frica de ceea ce ar putea veni si ne complicam, in loc sa trecem la fapte, pentru ca da, viata chiar este foarte scurta.
in mod firesc, vine si urmatoarea intrebare: ok, ce facem? ce sa fac? si daca chiar imi place sa ma complic, sau sunt nevoita de circumstante? asta ar fi viata, o serie de "complicaturi", telefoane si intalniri tarziu in noapte cu diversi prieteni carora sa le povesteti intreaga ta existenta si practic sa nu se intample nimic concret?
astept inca raspuns. poate l-ati aflat voi (share if you did so)
luni, 15 martie 2010
Azi, 11 martie 2010
[da stiu, este 15 martie ... dar ma chinui sa scriu si postarea asta de ceva timp si am zis ca e musai sa o public. o sa scriu si ceva mai recent :P]
mi-am dat seama, din nou, ca nu am mai scris pe blog. am tot avut tentative peste tentative, dar nimic nu s-a materializat. asa ca azi, 11 martie 2010, m-am decis ca a venit timpul sa revin pe paginile de web ale universului.
multe de spus, putin timp (pentru ca da, iar trebuie sa plec: vine un prieten pe la mine, dupa mergem la ceva cumparaturi, apoi clatite cu voluntarii si cine mai stie unde se va termina noaptea - ca deja nu mai pot sa spun seara la orele la care ajung in camera mea linistita de camin).
as incepe cu faptul ca am o super colega de camera - ar fi mai bine sa-i spun prietena, cu care ma inteleg si ma intelege, care imi aranjeaza parul - sunt creata acuma :D, fara de care nu mi-as putea imagina camera asta de camin. chiar ma gandeam ca de la anul nu o sa mai fie aici (ea termina anul acesta) si o sa fie tare ciudat. m-am obisnuit si cu prietenul ei, super tip, de la care poti sa ceri ajutorul, care stie o gramada de lucruri si cu care poti sa razi pana sa nu mai poti. m-am obisnuit si sa fie mereu super multa lume la noi in camera. m-am obisnuit sa nu fiu singura. m-am obisnuit cu niste oameni. eh, vom vedea noi cum o sa fie anul viitor. o sa fie bine, sper, dar nu la fel.
Baisoara ... am fost in weekendul trecut la Baisoara in training cu voluntarii noi. pe langa muntii de zapada, viscol, frig si niste peisaje superbe, a fost o experienta pe care nu o sa o uit prea curand. poate si pentru ca eu am organizat in mare parte totul (omul de HR :D ), ajutata normal de colegii mei din bc (birou de conducere). mi-am dat seama de cate lucruri super tari sunt capabila (si nu incerc sa ma laud). mi-am dat seama de cat de mult conteaza sa ai langa tine persoana potrivita care sa te ajute, sa te sustina, sa vina cu idei, sa iti asculte frustrarile, sa iti traga una cand vede ca mergi pe aratura, sa te completeze intr-un cuvant... si am gasit o prietena.
[as mai scrie, dar la usa bate cineva deja si trebuie sa plec. voi reveni.]
mi-am dat seama, din nou, ca nu am mai scris pe blog. am tot avut tentative peste tentative, dar nimic nu s-a materializat. asa ca azi, 11 martie 2010, m-am decis ca a venit timpul sa revin pe paginile de web ale universului.
multe de spus, putin timp (pentru ca da, iar trebuie sa plec: vine un prieten pe la mine, dupa mergem la ceva cumparaturi, apoi clatite cu voluntarii si cine mai stie unde se va termina noaptea - ca deja nu mai pot sa spun seara la orele la care ajung in camera mea linistita de camin).
as incepe cu faptul ca am o super colega de camera - ar fi mai bine sa-i spun prietena, cu care ma inteleg si ma intelege, care imi aranjeaza parul - sunt creata acuma :D, fara de care nu mi-as putea imagina camera asta de camin. chiar ma gandeam ca de la anul nu o sa mai fie aici (ea termina anul acesta) si o sa fie tare ciudat. m-am obisnuit si cu prietenul ei, super tip, de la care poti sa ceri ajutorul, care stie o gramada de lucruri si cu care poti sa razi pana sa nu mai poti. m-am obisnuit si sa fie mereu super multa lume la noi in camera. m-am obisnuit sa nu fiu singura. m-am obisnuit cu niste oameni. eh, vom vedea noi cum o sa fie anul viitor. o sa fie bine, sper, dar nu la fel.
Baisoara ... am fost in weekendul trecut la Baisoara in training cu voluntarii noi. pe langa muntii de zapada, viscol, frig si niste peisaje superbe, a fost o experienta pe care nu o sa o uit prea curand. poate si pentru ca eu am organizat in mare parte totul (omul de HR :D ), ajutata normal de colegii mei din bc (birou de conducere). mi-am dat seama de cate lucruri super tari sunt capabila (si nu incerc sa ma laud). mi-am dat seama de cat de mult conteaza sa ai langa tine persoana potrivita care sa te ajute, sa te sustina, sa vina cu idei, sa iti asculte frustrarile, sa iti traga una cand vede ca mergi pe aratura, sa te completeze intr-un cuvant... si am gasit o prietena.
[as mai scrie, dar la usa bate cineva deja si trebuie sa plec. voi reveni.]
duminică, 28 februarie 2010
Dupa ziua de sambata
am ajuns si eu in camera intr-un final fericit. este ora 3 noaptea si trebuie neaparat sa fac un dush. dar inainte am zis ca ma opresc un pic pe pagina mea de blog sa mai scriu una alta. asa ca punctual:
- vreme super naspa azi. ploaie, cer intunecat, de nu-ti vine sa faci nimic. dar sa zicem ca am trecut peste aceste neajunsuri care nu depind de noi si am reusit sa ma "simtem" bine.
- am mers intr-un local, foarte dragut de altfel, in care insa am remarcat o chestie foarte ciudata (astept sa-mi spuneti si voi daca vi s-a intamplat vreodata): ma uitam eu frumos peste meniu, nestiind cum sa ma decid intre bere si cafea (elemente de baza ale vietii mele), cand mi-a fugit privirea si peste "soft drinks" ... si sa vedeti: berea era 8 lei, sucul 7 lei, apa plata 8 lei (?!) si o apa minerala 8,5 lei (??????!!!!!!). stateam ca proasta si ma uitam pe meniu si in capul meu se auzea doar WTF ????? poate gasiti voi o explicatie ...
[am facut o mica pauza ca sa merg la dus ca nu mai suportam si imi cam pica ochii ... dar termin de scris si ne "auzim" noi si alta data]
- dupa, am mers unde trebuia sa fiu de fapt, la seara sociala. un club care se vroia a semana cu "carciumile" din vama veche. dar muzica ... muzica !!! un dj de obsession care alterna melodii retro cu melodii house de actualitate. imaginati-va sa ascultati "it's my life", ca dupa aceasta sa se auda ritmurile melodiei "chica bomb". bestial, nu-i asa? macar noi ne-am distrat, ne-am prostit, am stat la povesti ... pana cand ne-a lovit somnul definitiv si irevocabil. asa ca hai la hotel ...
- la hotel cand am ajuns, ni se cam facuse foame. sa cautam deci un fast-food sau orice care sa se aduca a mancare. totul inchis ... inclusiv un fast-food pe care scria cat se poate de mare: non-stop. se pare ca oamenii au pareri si conceptii diferite legat de aceasta notiune "non-stop", chiar daca totul poate parea foarte clar pentru noi, astia normali. so ... daca tot eram in cautare de food si oricum deviasem de la traiectoria noastra initiala (hotel -> pat -> ZZzzzz), hai sa mergem in gara, ca si asa era aproape. trebuie sa fie ceva deschis acolo! ne mai intalnim pe drum si cu doi baieti din ONGS-uri, noi fiind 4 fete dragute, singure la ora 3 noaptea prin bucuresti - gara. intram in gara. mergem, si mergem, si mergem ... liniste deplina. absolut nici un magazin si nici un fast-food deschis. again, WTF?? e gara, in puii mei. trist, foarte trist. ah da, si sa nu mai aduc in discutie ce "specimene" de barbati puteai intalni acolo. deci, capul plecat, mers inainte rapid si foarte rapid, si hai inapoi la hotel.
- si acum e cam "the end" ca nu mai pot de obosita ce sunt si nici nu am dormit azi, din pacate.
o singura precizare vreau sa fac: o sa revin la corectitudinea mea gramaticala probabil dupa ce voi dormi o perioada mult mai lunga de timp decat o fac acuma. asa ca iertati-mi greselile, sunt involuntare: informatia e transmisa deficitar de la creier la maini, si saracii ochi nici eu nu mai sunt capabili de a citi cu acuratete ceea ce scriu.
pe data viitoare, somn usor sa aveti! ca si mine de altfel :)
- vreme super naspa azi. ploaie, cer intunecat, de nu-ti vine sa faci nimic. dar sa zicem ca am trecut peste aceste neajunsuri care nu depind de noi si am reusit sa ma "simtem" bine.
- am mers intr-un local, foarte dragut de altfel, in care insa am remarcat o chestie foarte ciudata (astept sa-mi spuneti si voi daca vi s-a intamplat vreodata): ma uitam eu frumos peste meniu, nestiind cum sa ma decid intre bere si cafea (elemente de baza ale vietii mele), cand mi-a fugit privirea si peste "soft drinks" ... si sa vedeti: berea era 8 lei, sucul 7 lei, apa plata 8 lei (?!) si o apa minerala 8,5 lei (??????!!!!!!). stateam ca proasta si ma uitam pe meniu si in capul meu se auzea doar WTF ????? poate gasiti voi o explicatie ...
[am facut o mica pauza ca sa merg la dus ca nu mai suportam si imi cam pica ochii ... dar termin de scris si ne "auzim" noi si alta data]
- dupa, am mers unde trebuia sa fiu de fapt, la seara sociala. un club care se vroia a semana cu "carciumile" din vama veche. dar muzica ... muzica !!! un dj de obsession care alterna melodii retro cu melodii house de actualitate. imaginati-va sa ascultati "it's my life", ca dupa aceasta sa se auda ritmurile melodiei "chica bomb". bestial, nu-i asa? macar noi ne-am distrat, ne-am prostit, am stat la povesti ... pana cand ne-a lovit somnul definitiv si irevocabil. asa ca hai la hotel ...
- la hotel cand am ajuns, ni se cam facuse foame. sa cautam deci un fast-food sau orice care sa se aduca a mancare. totul inchis ... inclusiv un fast-food pe care scria cat se poate de mare: non-stop. se pare ca oamenii au pareri si conceptii diferite legat de aceasta notiune "non-stop", chiar daca totul poate parea foarte clar pentru noi, astia normali. so ... daca tot eram in cautare de food si oricum deviasem de la traiectoria noastra initiala (hotel -> pat -> ZZzzzz), hai sa mergem in gara, ca si asa era aproape. trebuie sa fie ceva deschis acolo! ne mai intalnim pe drum si cu doi baieti din ONGS-uri, noi fiind 4 fete dragute, singure la ora 3 noaptea prin bucuresti - gara. intram in gara. mergem, si mergem, si mergem ... liniste deplina. absolut nici un magazin si nici un fast-food deschis. again, WTF?? e gara, in puii mei. trist, foarte trist. ah da, si sa nu mai aduc in discutie ce "specimene" de barbati puteai intalni acolo. deci, capul plecat, mers inainte rapid si foarte rapid, si hai inapoi la hotel.
- si acum e cam "the end" ca nu mai pot de obosita ce sunt si nici nu am dormit azi, din pacate.
o singura precizare vreau sa fac: o sa revin la corectitudinea mea gramaticala probabil dupa ce voi dormi o perioada mult mai lunga de timp decat o fac acuma. asa ca iertati-mi greselile, sunt involuntare: informatia e transmisa deficitar de la creier la maini, si saracii ochi nici eu nu mai sunt capabili de a citi cu acuratete ceea ce scriu.
pe data viitoare, somn usor sa aveti! ca si mine de altfel :)
sâmbătă, 27 februarie 2010
Mult prea tare sa tac
am vrut neaparat sa postez doua lucruri care mi s-au parut mult prea tari ca sa nu fie scrise undeva. pacat ca nu sunt si poze (deocamdata).
nah, sa vedem si care sunt:
1. targul de ONGS-uri. standul organizatiei mele. pe langa prezervative, traditionala "potiune magica". in mod normal, servita in eprubete. anul acesta, eprubetele uitate acasa. improvizam. brainstorming - 1 zi jumate. concluzii: UROCULTOARE .......................................... "potiune magica" cu suc de portocale servita in urocultoare. just imagine .... si acum, pauza publicitare ca ma apuca si pe mine rasul. dar sa nu uit: efectele au fost cele dorite - in cateva minute, toata sala era "flu-flu".
2. vineri seara. dupa cina. ora 20. gara de nord. studenti de la forum plimbandu-se hai-hui prin gara. oprit pentru cumparat tigari (ma simt groaznic daca nu am, si asa nu imi place sa cer de la altii, chiar daca oamenii de la forum sunt niste draguti si pe oricine as intreba, mi-ar mai raspunde inca trei pe langa ... asa ca mi-am cumparat 2 pachete. ca doar si pana la urma, eu sunt sanzi, de la care mereu poti sa ceri. alta replica preferata de la acelasi prieten din bucuresti: "de cand asteptam sa pot sa-ti spun: sanzi,n-ai o tigara?!"). cautat teresa. gasit terasa. cumparat bere. servit bere in gara. suuuuuuper tare!!! pana nu ai facut-o si pe asta, nu esti student (sa zic si eu niste vorbe aici cu greutate).
cam atat. revin cu alte consemnari tari. sper sa fi ras la fel ca si mine. daca nu, imaginati-va ca sunteti cu mine si eu rad ... sigur o sa va apuce si pe voi.
nah, sa vedem si care sunt:
1. targul de ONGS-uri. standul organizatiei mele. pe langa prezervative, traditionala "potiune magica". in mod normal, servita in eprubete. anul acesta, eprubetele uitate acasa. improvizam. brainstorming - 1 zi jumate. concluzii: UROCULTOARE .......................................... "potiune magica" cu suc de portocale servita in urocultoare. just imagine .... si acum, pauza publicitare ca ma apuca si pe mine rasul. dar sa nu uit: efectele au fost cele dorite - in cateva minute, toata sala era "flu-flu".
2. vineri seara. dupa cina. ora 20. gara de nord. studenti de la forum plimbandu-se hai-hui prin gara. oprit pentru cumparat tigari (ma simt groaznic daca nu am, si asa nu imi place sa cer de la altii, chiar daca oamenii de la forum sunt niste draguti si pe oricine as intreba, mi-ar mai raspunde inca trei pe langa ... asa ca mi-am cumparat 2 pachete. ca doar si pana la urma, eu sunt sanzi, de la care mereu poti sa ceri. alta replica preferata de la acelasi prieten din bucuresti: "de cand asteptam sa pot sa-ti spun: sanzi,n-ai o tigara?!"). cautat teresa. gasit terasa. cumparat bere. servit bere in gara. suuuuuuper tare!!! pana nu ai facut-o si pe asta, nu esti student (sa zic si eu niste vorbe aici cu greutate).
cam atat. revin cu alte consemnari tari. sper sa fi ras la fel ca si mine. daca nu, imaginati-va ca sunteti cu mine si eu rad ... sigur o sa va apuce si pe voi.
Inside info
scriu din camera de hotel. cu televizorul deschis pe un program la intamplare, cu colegele de camera care vorbesc cate si mai cate despre organizatia lor (as vorbi si eu despre a mea, dar din pacate momentan nu am cu cine), cu draperia trasa doar pe jumatate, de se mai vad inca balcoane de blocuri nerenovate din 1900 toamna, cu laptopul pe masuta si maldare de lucruri in jurul meu.
sunt in bucuresti...
sunt in bucuresti la un forum al organizatiilor studentesti din romania. am ajuns joi pe la ora 12 si voi pleca luni probabil dupa ora 15.
toate zilele sunt mai lungi cat te trezesti de dimineata. joi, la ora 7, faceam bagajele in brasov (pentru ca sunt eu mai speciala, am facut drumul cluj-bucuresti in doua etape, de m-am oprit si acasa sa mai stau un pic cu ai mei). am plecat la ora 9 cu un prieten cu masina. drumul a fost plin de rasete, condus exemplar, opriri in benzinarie, vorbe "de duh" din cand in cand pentru "inteligentii" din trafic sau pentru "oamenii legii" ... si intr-un final am ajuns in bucuresti, intr-un timp relativ bun.
merg si in fata mea se deschid toate usile .... hotelului. iar in hol .... nu pot sa va explic ce stare si ce emotii si ce bucurie iti da sentimentul de a revedea prieteni si cunostinte din alte organizatii din tara, chiar daca poate ai mai fost doar la un singur eveniment impreuna. sunt cei mai calzi si de treaba oameni pe care ii cunosc. da, sunt in mediul meu, cu persoane care inteleg ce fac si imi respecta munca, cu care pot vorbi despre orice si oricand, care ma intampina cu pupaturi si imbratisari si cu un zambet laaaarg de tot pe buze. imi sunt atat de dragi si abia asteptam sa vina ziua de incepere a forumului. toate astea, pe langa bineinteles unul dintre lucrurile care ma entuziasmeaza si mai tare legat de un astfel de eveniment: provocarea. provocarea de a discuta, de dezbate, de a cunoaste alte persoane si culturi organizationale, de a "pune tara la cale", de a face un lucru important, dupa care sa poti ajunge seara acasa si sa spui "da, azi am facut ceva util, sunt mandra de mine" sau pur si simplu "a fost cea mai tare zi cu cei mai tari oameni".
joi a fost si deschiderea oficiala, un cocktail si o conferinta de introducere.
evident, seara de joi s-a lasat in club. si cum mai bine sa ajungi acolo decat cu metroul, ca doar nah, nu suntem in fiecare zi in bucuresti. distractie, fum, tzighi, prieteni .... ce sa mai vrei?!
vineri am inceput in forta cu un manifest, despre care puteti citi in presa (voi reveni si eu cu un link). apoi, s-au derulat workshop-uri de diverse teme arzatoare ale studentilor (ma puteti intreba pentru detalii). si apoi, o conferinta de final cu concluziile acestor ateliere.
nelipsitul targ de organizatii s-a desfasurat seara. de la standul nostru nu au lipsit prezervativele gratuite, "potiunea magica" pentru cei mai curajosi si doua fete dragutze care sa te intampine. si sa nu uitam desigur, rasul meu molipsitor. imi spunea un prieten de la o organizatie din bucuresti ca nu ii mai vine sa plece de la standul nostru: tigari moca (pentru ca poti savura o tigara doar daca e de la sanzi :D), bautura, prezervative si fete - combinatie perfecta pentru un student.
si uite asa am ajuns la ziua de azi. sambata. v-am spus in ce stadiu sunt acuma, voi reveni cu detalii abia dupa ce se va termina de tot si aceasta zi.
va pup cu drag pe toti si astept cu nerabdare impresii, pareri, sugestii.
din capitala, sanzi ;)
sunt in bucuresti...
sunt in bucuresti la un forum al organizatiilor studentesti din romania. am ajuns joi pe la ora 12 si voi pleca luni probabil dupa ora 15.
toate zilele sunt mai lungi cat te trezesti de dimineata. joi, la ora 7, faceam bagajele in brasov (pentru ca sunt eu mai speciala, am facut drumul cluj-bucuresti in doua etape, de m-am oprit si acasa sa mai stau un pic cu ai mei). am plecat la ora 9 cu un prieten cu masina. drumul a fost plin de rasete, condus exemplar, opriri in benzinarie, vorbe "de duh" din cand in cand pentru "inteligentii" din trafic sau pentru "oamenii legii" ... si intr-un final am ajuns in bucuresti, intr-un timp relativ bun.
merg si in fata mea se deschid toate usile .... hotelului. iar in hol .... nu pot sa va explic ce stare si ce emotii si ce bucurie iti da sentimentul de a revedea prieteni si cunostinte din alte organizatii din tara, chiar daca poate ai mai fost doar la un singur eveniment impreuna. sunt cei mai calzi si de treaba oameni pe care ii cunosc. da, sunt in mediul meu, cu persoane care inteleg ce fac si imi respecta munca, cu care pot vorbi despre orice si oricand, care ma intampina cu pupaturi si imbratisari si cu un zambet laaaarg de tot pe buze. imi sunt atat de dragi si abia asteptam sa vina ziua de incepere a forumului. toate astea, pe langa bineinteles unul dintre lucrurile care ma entuziasmeaza si mai tare legat de un astfel de eveniment: provocarea. provocarea de a discuta, de dezbate, de a cunoaste alte persoane si culturi organizationale, de a "pune tara la cale", de a face un lucru important, dupa care sa poti ajunge seara acasa si sa spui "da, azi am facut ceva util, sunt mandra de mine" sau pur si simplu "a fost cea mai tare zi cu cei mai tari oameni".
joi a fost si deschiderea oficiala, un cocktail si o conferinta de introducere.
evident, seara de joi s-a lasat in club. si cum mai bine sa ajungi acolo decat cu metroul, ca doar nah, nu suntem in fiecare zi in bucuresti. distractie, fum, tzighi, prieteni .... ce sa mai vrei?!
vineri am inceput in forta cu un manifest, despre care puteti citi in presa (voi reveni si eu cu un link). apoi, s-au derulat workshop-uri de diverse teme arzatoare ale studentilor (ma puteti intreba pentru detalii). si apoi, o conferinta de final cu concluziile acestor ateliere.
nelipsitul targ de organizatii s-a desfasurat seara. de la standul nostru nu au lipsit prezervativele gratuite, "potiunea magica" pentru cei mai curajosi si doua fete dragutze care sa te intampine. si sa nu uitam desigur, rasul meu molipsitor. imi spunea un prieten de la o organizatie din bucuresti ca nu ii mai vine sa plece de la standul nostru: tigari moca (pentru ca poti savura o tigara doar daca e de la sanzi :D), bautura, prezervative si fete - combinatie perfecta pentru un student.
si uite asa am ajuns la ziua de azi. sambata. v-am spus in ce stadiu sunt acuma, voi reveni cu detalii abia dupa ce se va termina de tot si aceasta zi.
va pup cu drag pe toti si astept cu nerabdare impresii, pareri, sugestii.
din capitala, sanzi ;)
miercuri, 24 februarie 2010
Postare noua
de la ultima mea postare si pana azi, am intrat in fiecare zi pe blogul meu cu intentia de a scrie. aveam conturate ceva idei prin cap (oricum imi mai vin si pe parcurs cand scriu) si tot mergeam pe "postare noua" ... in fiecare zi. dar dupa ce intram pe aceasta optiune, nu treceau mai mult de 5 minute si imi dadeam seama ca nu am timp sa scriu, ca trebuie sa plec, stai ca suna telefonul, bate cineva la usa, of, am uitat sa scriu mail-ul, avem sedinta??, nu trebuia sa citesc ceva pentru maine?, am uitat sa sun vreun prieten si tot asa. s-au strans la lucruri ca nici nu stiu de unde sa le apuc.
asa ca da, in sfarsit, azi ... "postare noua" ... pentru ca sunt acasa, in brasov, chiar daca doar pentru cateva ore. pentru ca sunt singura in camera mea si ma inspira becurile de pe drumul de poiana (not so sure). pentru ca ma asteapta un weekend plin si nu cred ca o sa mai am timp pentru nimic, cu atat mai putin sa scriu pe blog.
plec la bucuresti. maine. forumul organizatiilor studentesti din romania. de anul trecut din septembrie tot astept evenimentul asta. sa ma intalnesc cu prieteni din alte organizatii, din alte centre universitare din tara. sa ma documentez. sa particip la sedinte formale, la conferinte. sa discutam, sa aflu o gramada de informatie... acum imi dau seama ca nu imi ajunge un blog intreg sa scriu tot ce vreau, asa ca o sa ma rezum a spune ca sunt extrem de entuziasmata si abia astept. ma simt mandra ca pot participa la un astfel de eveniment. cu siguranta voi veni cu detalii despre cum a fost dupa.
printre altele, azi mi-am dat seama de un lucru, gandindu-ma la ce m-a intrebat o prietena zilele trecute. vorbeam cu ea despre faptul ca se implica si ea intr-o organizatie, lucru care necesita foarte mult timp, efort, rabdare si multe alte lucruri pe care oamenii care citesc acest blog si sunt in ONGS-uri stiu prea bine. si ma intreba ea: sanzi mama, tu cum rezisti ?? o extrem de buna intrebare, la care nici eu nu am un raspuns sigur. dar ce pot sa spun este ca mi-am dat seama azi ca eu functionez la potential foarte bun atunci cand am tone de chestii pe cap (lucru foarte ciudat, te-ai gandi - si mie mi s-a parut la fel). atunci cand sunt linistita si stiu ca nu am cam nimic de facut, in afara de un singur lucru, mi-e atat de greu sa ma apuc. dar daca am si faculte, si proiecte, si organizare evenimente, si iesire in oras cu prietenii, si discutii la telefon si alte "tz" lucruri, parca nimic nu mai este imposibil si reusesc sa fac totul.
dau randament mai bun cand sunt obosita si am multe pe cap. ce concluzie dubioasa, dar este adevarata.
si acum va las pentru ca este cam tarziu, iar maine ma trezesc devreme pentru a pleca. iar weekend-ul ... va fi groaznic de obositor, dar sunt sigura ca va merita!
ps: pentru toti cei care ma intrebau cand mai scriu si ce mai fac, aveti un mic rezumat mai sus. dar va promit ca o sa incerc sa scriu cat mai des si lucruri cat mai "mine" :) v-am pupat!
ps2: sunt cam obosita, sper sa intelegeti ceva din ce am scris ca nu am timp sa verific si asa mi-au venit gandurile.
ps3: gata, ne vedem la bucuresti (care sunteti pe acolo). cius.
asa ca da, in sfarsit, azi ... "postare noua" ... pentru ca sunt acasa, in brasov, chiar daca doar pentru cateva ore. pentru ca sunt singura in camera mea si ma inspira becurile de pe drumul de poiana (not so sure). pentru ca ma asteapta un weekend plin si nu cred ca o sa mai am timp pentru nimic, cu atat mai putin sa scriu pe blog.
plec la bucuresti. maine. forumul organizatiilor studentesti din romania. de anul trecut din septembrie tot astept evenimentul asta. sa ma intalnesc cu prieteni din alte organizatii, din alte centre universitare din tara. sa ma documentez. sa particip la sedinte formale, la conferinte. sa discutam, sa aflu o gramada de informatie... acum imi dau seama ca nu imi ajunge un blog intreg sa scriu tot ce vreau, asa ca o sa ma rezum a spune ca sunt extrem de entuziasmata si abia astept. ma simt mandra ca pot participa la un astfel de eveniment. cu siguranta voi veni cu detalii despre cum a fost dupa.
printre altele, azi mi-am dat seama de un lucru, gandindu-ma la ce m-a intrebat o prietena zilele trecute. vorbeam cu ea despre faptul ca se implica si ea intr-o organizatie, lucru care necesita foarte mult timp, efort, rabdare si multe alte lucruri pe care oamenii care citesc acest blog si sunt in ONGS-uri stiu prea bine. si ma intreba ea: sanzi mama, tu cum rezisti ?? o extrem de buna intrebare, la care nici eu nu am un raspuns sigur. dar ce pot sa spun este ca mi-am dat seama azi ca eu functionez la potential foarte bun atunci cand am tone de chestii pe cap (lucru foarte ciudat, te-ai gandi - si mie mi s-a parut la fel). atunci cand sunt linistita si stiu ca nu am cam nimic de facut, in afara de un singur lucru, mi-e atat de greu sa ma apuc. dar daca am si faculte, si proiecte, si organizare evenimente, si iesire in oras cu prietenii, si discutii la telefon si alte "tz" lucruri, parca nimic nu mai este imposibil si reusesc sa fac totul.
dau randament mai bun cand sunt obosita si am multe pe cap. ce concluzie dubioasa, dar este adevarata.
si acum va las pentru ca este cam tarziu, iar maine ma trezesc devreme pentru a pleca. iar weekend-ul ... va fi groaznic de obositor, dar sunt sigura ca va merita!
ps: pentru toti cei care ma intrebau cand mai scriu si ce mai fac, aveti un mic rezumat mai sus. dar va promit ca o sa incerc sa scriu cat mai des si lucruri cat mai "mine" :) v-am pupat!
ps2: sunt cam obosita, sper sa intelegeti ceva din ce am scris ca nu am timp sa verific si asa mi-au venit gandurile.
ps3: gata, ne vedem la bucuresti (care sunteti pe acolo). cius.
miercuri, 17 februarie 2010
De cate ori poti fi injunghiat pe la spate?
m-am trezit eu, optimista vietii, persoana care inca mai are incredere si speranta in oameni, care inca mai crede in "what goes around, comes around" si ca daca faci ceva bun si ok, totul se va intoarce intr-un fel sau altul inapoi - nu pot sa spun ca nu se intampla, poate o sa scriu alta postare cand voi avea o zi mai buna, dar azi ... azi nu. m-am trezit, dupa cum spuneam, cu gandul de a-mi baga picioarele in tot si toate.
am inceput sa ma intreb care este rostul de a vrea sa faci un lucru extraordinar, atat pentru tine, cat si pentru restul? si daca faci aceasta pentru tine, pentru cei care vor veni dupa, pentru cei care sunt deja, sau pentru ce?...
iti aloci toate resursele pentru un scop (bun si nobil), pui suflet, munca, efort, timp, ore nedormite, prieteni, stres, pentru o singura recompensa: sa iti fie totul calcat in picioare. sa vezi cum ceea ce ai facut devine nesimnificativ si fara folos.
si totul duce la un urmatorul gand: ce fel de om poate sa fie acela care sa poarte zeci de mii de masti, care sa faca manarii dezgustatoare, care sa se injoseasca pana la nivelul unui sobolan de cartier care ar face orice pentru a fura si mananca nestingherit si ultimele ramasite din lada de gunoi de la un birt de cartier? poate imi spuneti voi.
eu ... eu azi m-am decis sa nu ma mai gandesc la nimic. este o seara pe care o sa mi-o petrec rupindumi-se in 14. azi nimic nu merita. si chiar cele mai incurajatoare vorbe, spuse din suflet de catre prietenii care sunt langa mine, nu mai au efectul dorit. poate maine va fi mai bine. raman optimista, ca de obicei.
si iata ca am ajuns si la titlul postarii: de care ori poti fi injunghiat pe la spate? din pacate, singurul raspuns la aceasta intrebare este unul teribil de trist: de cate ori se va gasi cine.
am inceput sa ma intreb care este rostul de a vrea sa faci un lucru extraordinar, atat pentru tine, cat si pentru restul? si daca faci aceasta pentru tine, pentru cei care vor veni dupa, pentru cei care sunt deja, sau pentru ce?...
iti aloci toate resursele pentru un scop (bun si nobil), pui suflet, munca, efort, timp, ore nedormite, prieteni, stres, pentru o singura recompensa: sa iti fie totul calcat in picioare. sa vezi cum ceea ce ai facut devine nesimnificativ si fara folos.
si totul duce la un urmatorul gand: ce fel de om poate sa fie acela care sa poarte zeci de mii de masti, care sa faca manarii dezgustatoare, care sa se injoseasca pana la nivelul unui sobolan de cartier care ar face orice pentru a fura si mananca nestingherit si ultimele ramasite din lada de gunoi de la un birt de cartier? poate imi spuneti voi.
eu ... eu azi m-am decis sa nu ma mai gandesc la nimic. este o seara pe care o sa mi-o petrec rupindumi-se in 14. azi nimic nu merita. si chiar cele mai incurajatoare vorbe, spuse din suflet de catre prietenii care sunt langa mine, nu mai au efectul dorit. poate maine va fi mai bine. raman optimista, ca de obicei.
si iata ca am ajuns si la titlul postarii: de care ori poti fi injunghiat pe la spate? din pacate, singurul raspuns la aceasta intrebare este unul teribil de trist: de cate ori se va gasi cine.
luni, 15 februarie 2010
Am piticul meu
Am observat ca de fiecare data cand am in fata mea sticle de bere, pachete de tigari si multi prieteni, majoritatea apartinand sexului care se holbeaza la/in decolteul meu, isi face aparitia, din dumnezeu stie ce partitie a creierului meu, un pitic. piticul meu. tot sistemul urla: este infectat de gagauaza asta mica.
piticul meu a devenit, cu trecerea timpului, a cantitatilor industriale de alcool si tutun, un pitic profesionist. daca inainte imi erau afectate doar anumite functii (in pricipiu, legate de gura ca o moara stricata, care iti poate spune ce vrei tu, de la cele mai adanci secrete, la cele mai recente barfe, de la cele mai tampite prostii facute vreodata de mine la ceea ce vrei sa auzi de fapt cu adevarat), acum mi-am dat seama ca au inceput si alte lucruri sa cam scartaie.
piticul meu te face sa razi. de mine, cu mine. are o influenta ciudata asupra trupului meu. si nici macar nu stiu unde se ascunde. presupun ca sub invelisul tare care imi sta pe post de cap. o influenta ciudata, chiar malefica as putea spune, pentru ca ma surprind gandindu-ma la lucruri destul de deplasate, la care cu siguranta sistemul meu, singur si neactivat de un pitic nebun, nu s-ar fi gandit in veci. lucruri precum: ce bine ca par geloase, asa si trebuie, era randul meu; uita-te in ochii mei, uita-te adanc, spune-le ce vor sa auda, chiar daca nu este adevarat, hraneste-le curiozitatea stupida: da, ne-am culcat impreuna....
piticul meu detine intreg controlul asupra mea. sunt aparent doar o marioneta pentru el: mainile lui sunt gandurile, emotiile, sentimentele pe care le implementeaza adanc in perceptia mea pana cand am impresia ca erau acolo din totdeauna si ca imi apartin in totalitate; instrumentele sale sunt anexele corpului meu: gura, ochii, talpile. imi poate ghida dintr-un simplu impuls intreaga pozitionare a trupului, iar echilibrul meu normal este dat peste cap.
piticul meu viseaza. viseaza ca intr-o zi, se va pensiona si el. ca marioneta se va descurca si singura. ca nu vor mai trebui scuze penibile pentru a se putea face remarcata. ca in loc sa atraga atentia tuturor, va gasi pe cineva care sa-i atraga ei atentia.
somn usor, piticul meu. poate maine, visul va deveni realitate.
piticul meu a devenit, cu trecerea timpului, a cantitatilor industriale de alcool si tutun, un pitic profesionist. daca inainte imi erau afectate doar anumite functii (in pricipiu, legate de gura ca o moara stricata, care iti poate spune ce vrei tu, de la cele mai adanci secrete, la cele mai recente barfe, de la cele mai tampite prostii facute vreodata de mine la ceea ce vrei sa auzi de fapt cu adevarat), acum mi-am dat seama ca au inceput si alte lucruri sa cam scartaie.
piticul meu te face sa razi. de mine, cu mine. are o influenta ciudata asupra trupului meu. si nici macar nu stiu unde se ascunde. presupun ca sub invelisul tare care imi sta pe post de cap. o influenta ciudata, chiar malefica as putea spune, pentru ca ma surprind gandindu-ma la lucruri destul de deplasate, la care cu siguranta sistemul meu, singur si neactivat de un pitic nebun, nu s-ar fi gandit in veci. lucruri precum: ce bine ca par geloase, asa si trebuie, era randul meu; uita-te in ochii mei, uita-te adanc, spune-le ce vor sa auda, chiar daca nu este adevarat, hraneste-le curiozitatea stupida: da, ne-am culcat impreuna....
piticul meu detine intreg controlul asupra mea. sunt aparent doar o marioneta pentru el: mainile lui sunt gandurile, emotiile, sentimentele pe care le implementeaza adanc in perceptia mea pana cand am impresia ca erau acolo din totdeauna si ca imi apartin in totalitate; instrumentele sale sunt anexele corpului meu: gura, ochii, talpile. imi poate ghida dintr-un simplu impuls intreaga pozitionare a trupului, iar echilibrul meu normal este dat peste cap.
piticul meu viseaza. viseaza ca intr-o zi, se va pensiona si el. ca marioneta se va descurca si singura. ca nu vor mai trebui scuze penibile pentru a se putea face remarcata. ca in loc sa atraga atentia tuturor, va gasi pe cineva care sa-i atraga ei atentia.
somn usor, piticul meu. poate maine, visul va deveni realitate.
Industria iubirii
nu, nu am sa vorbesc despre 14 februarie. este un subiect atat de mult mediatizat si deja sunt destui "deontologi" care si-au expus simtamintele profunde in legatura cu aceasta zi.
am sa postez doar un link cu un mic filmulet care mi-a atras atentia pe blogul lui tudor chirila.
http://www.youtube.com/watch?v=ztpv0LLV7fQ
enjoy !?
just take a look and think ... in the mean time, should i say "Happy Valentine's" ?!
ps: e ziua lui tata. valentin. "o lume intreaga te sarbatoreste azi, draga!", i-a spus bunica in timp ce lua o gura de suc. "o lume intreaga .... "
am sa postez doar un link cu un mic filmulet care mi-a atras atentia pe blogul lui tudor chirila.
http://www.youtube.com/watch?v=ztpv0LLV7fQ
enjoy !?
just take a look and think ... in the mean time, should i say "Happy Valentine's" ?!
ps: e ziua lui tata. valentin. "o lume intreaga te sarbatoreste azi, draga!", i-a spus bunica in timp ce lua o gura de suc. "o lume intreaga .... "
duminică, 14 februarie 2010
Rectificare
Am mintit.
nu sunt o persoana care sa nu treaca absolut si niciodata peste anumite lucruri impuse.
pentru cineva drag, as face orice. pentru cineva care vreau sa-mi devina drag, cu atat mai mult. de cele mai multe ori, ma pun pe mine pe locul 2. indiferent ca sunt obosita, ca nu am timp, ca as prefera sa fac altceva, sunt persoana care e acolo pentru tine - asta daca si meriti.
nu am mintit pe deplin. sunt incapatanata. cand imi pun ceva in cap, trebuie sa se intample. cand organizez ceva, trebuie sa fie cat mai bine posibil.
pun prea mult la suflet totul. nu stiu cum sa scap de acest defect. mama imi spunea ca daca nu ar mai fi persoane ca mine, s-ar duce de rapa lumea asta. poate are dreptate ... dar ce se intampla cand se duce de rapa my poor soul?
to be continued .... [nu mai am energie, trebuie sa ajung in pat]
nu sunt o persoana care sa nu treaca absolut si niciodata peste anumite lucruri impuse.
pentru cineva drag, as face orice. pentru cineva care vreau sa-mi devina drag, cu atat mai mult. de cele mai multe ori, ma pun pe mine pe locul 2. indiferent ca sunt obosita, ca nu am timp, ca as prefera sa fac altceva, sunt persoana care e acolo pentru tine - asta daca si meriti.
nu am mintit pe deplin. sunt incapatanata. cand imi pun ceva in cap, trebuie sa se intample. cand organizez ceva, trebuie sa fie cat mai bine posibil.
pun prea mult la suflet totul. nu stiu cum sa scap de acest defect. mama imi spunea ca daca nu ar mai fi persoane ca mine, s-ar duce de rapa lumea asta. poate are dreptate ... dar ce se intampla cand se duce de rapa my poor soul?
to be continued .... [nu mai am energie, trebuie sa ajung in pat]
Dupa 5 zile
Pauza semnificativa de 5 zile.
5 zile de stres psihic. este cel care ma oboseste cel mai tare. cred ca as prefera sa ridic caramizi. examene si activitati si presa si telefoane. imi sugera un prieten ca atunci cand iau o pauza de la telefoane, sa ma apuc un pic de invatat. macar am ras ....
dar totusi scriu pentru altceva. chit ca imi simt oboseala pana in cele mai ascunse locuri ale corpului, trebuie sa postez.
o zi obisnuita pentru mine se poate compara cu o zi londoneza, nu ca si activitati, ci ca si vreme: dimineata ploua, la pranz e senin, dupa-masa ninge, seara este ceata, iar noaptea nu se stie ce mai aduce. aversele se pot schimba si o data pe ora, sau chiar mai repede.
din fericire, sau din pacate, pentru ca nu stiu daca acestea imi fac viata mai palpitanta sau mai stresanta ... am parte de toate fenomenele posibile.
sunt o persoana care cedeaza foarte greu. imi impun anumite lucruri peste care nu imi place sa trec. sustin anumite principii, ma bazez pe diverse tehnici, iar in principiu, incerc ca fiecare zi sa fie meaningfull.
sunt o persoana norocoasa pentru ca exista alte persoane in jurul meu care se chinuie sa imi faca viata cat mai groaznic posibila, incercandu-mi la fiecare secunda intinderea nervilor.
de asemenea, sunt o persoana norocoasa pentu ca exista in jurul meu alte persoane care ma inteleg si ma sustin, no matter what. persoane pe care le iubesc si carora as vrea sa le pot multumi cu fiecare gest si prin fiecare zambet.
adorm mai mult sau mai putin linistita, cu foaia de hartie si pixul langa pat, pentru ca din momentul in care ma ased in pat si pana adorm, trece aproximativ o ora in care intreaga lume se perinda prin al meu capsor. adorm, gandindu-ma la ziua de maine, la lista cu things to do, la cei care ma vor mai tranti grosolan la pamant si la cei care vor incerca mereu sa ma ridice.
inchei cu un un vers din vescan ....
"uite-ma inca zambesc"
5 zile de stres psihic. este cel care ma oboseste cel mai tare. cred ca as prefera sa ridic caramizi. examene si activitati si presa si telefoane. imi sugera un prieten ca atunci cand iau o pauza de la telefoane, sa ma apuc un pic de invatat. macar am ras ....
dar totusi scriu pentru altceva. chit ca imi simt oboseala pana in cele mai ascunse locuri ale corpului, trebuie sa postez.
o zi obisnuita pentru mine se poate compara cu o zi londoneza, nu ca si activitati, ci ca si vreme: dimineata ploua, la pranz e senin, dupa-masa ninge, seara este ceata, iar noaptea nu se stie ce mai aduce. aversele se pot schimba si o data pe ora, sau chiar mai repede.
din fericire, sau din pacate, pentru ca nu stiu daca acestea imi fac viata mai palpitanta sau mai stresanta ... am parte de toate fenomenele posibile.
sunt o persoana care cedeaza foarte greu. imi impun anumite lucruri peste care nu imi place sa trec. sustin anumite principii, ma bazez pe diverse tehnici, iar in principiu, incerc ca fiecare zi sa fie meaningfull.
sunt o persoana norocoasa pentru ca exista alte persoane in jurul meu care se chinuie sa imi faca viata cat mai groaznic posibila, incercandu-mi la fiecare secunda intinderea nervilor.
de asemenea, sunt o persoana norocoasa pentu ca exista in jurul meu alte persoane care ma inteleg si ma sustin, no matter what. persoane pe care le iubesc si carora as vrea sa le pot multumi cu fiecare gest si prin fiecare zambet.
adorm mai mult sau mai putin linistita, cu foaia de hartie si pixul langa pat, pentru ca din momentul in care ma ased in pat si pana adorm, trece aproximativ o ora in care intreaga lume se perinda prin al meu capsor. adorm, gandindu-ma la ziua de maine, la lista cu things to do, la cei care ma vor mai tranti grosolan la pamant si la cei care vor incerca mereu sa ma ridice.
inchei cu un un vers din vescan ....
"uite-ma inca zambesc"
miercuri, 10 februarie 2010
Introducere
Stau cu ochii cat cepele si ma uit pe peretii camerei slabi luminati de becul din strada. Se aud voci in decorul caminului de vis-a-vis. Alt tembel care s-a imbatat si arunca cu tije de metal in propria masina.
Tropaituri deasupra. Se cearta. In stanga, se aude apa de la chiuveta. In dreapta, vama veche. Jos, liniste deplina.
Meditez. Cu ochii cat cepele. Pe tavan. Ziua de azi. Ziua de maine. El. Ei. Oare ....
Si imi aduc aminte: "Ce ochi negri ai!"
M-am decis sa scriu.
Tropaituri deasupra. Se cearta. In stanga, se aude apa de la chiuveta. In dreapta, vama veche. Jos, liniste deplina.
Meditez. Cu ochii cat cepele. Pe tavan. Ziua de azi. Ziua de maine. El. Ei. Oare ....
Si imi aduc aminte: "Ce ochi negri ai!"
M-am decis sa scriu.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
