sâmbătă, 28 august 2010
marți, 24 august 2010
Din colectia "my first" si "i'm a virgin at" .... part 2
si iata ca revin si cu detalii legate de meci.
probabil ca am uitat sa va spun cine a jucat: echipa noastra favorita, FC Brasov, cu Unirea Urziceni.
am sa fiu cat de scurta posibil, pentru ca de obicei mi-e mai usor sa-mi exprim sentimentele legate de un lucru inainte sa se intample, decat dupa ce s-a consumat. [poate pentru ca inainte de un eveniment, acea emotie, acea nerabdare, acea curiozitate ... imi este mult mai usor sa le expun, sa-mi las imaginatia sa cutreiere. in timp ce, dupa ce s-a intamplat ce trebuia, emotia, sentimentele devin mult mai vaste. tu ai in cap un lucru, te gandesti ca va fi intr-un fel, iar dupa realizezi ca a fost in mult mai multe feluri, ca s-au intamplat "n" lucruri la fiecare secunda/minut ce a trecut. iti dai seama ca totul este mai mult decat poti spune tu in cuvinte, ca ai trait deja in tine experienta si ti-e greu sa-i dai drumul sau sa o descrii.]
a fost frumos. nu a fost cum mi-am imaginat, dar macar acum stiu cum e. meciul il puteti vedea oricand (daca nu l-ati vazut deja). insa pe stadion, si terenul pare mai mic, jucatorii mai umani [si nu niste fantasme care alearga in cautarea unui scop].
la inceput, mi s-a parut totul extrem de amuzant. si faptul ca am luat gol dupa nici 3 minute de la inceputul meciului, ca era un nene care striga la orice faza, fie ea gol, fault, fluier, schimbare, cartonas - "offside", ca erau o gramada care injurau ca la "usa cortului" dupa orice tentativa de fault sau gol nereusit, ca galeria le-au urat "de bine" si "de dulce" atat arbitrului, cat si tusierului, ca galeria urzicienului avea in componenta maxim 15 baieti, ca radeau si ai mei de toate acestea ... oricum, totul mi s-a parut fascinant (ca si asa imi place mie sa urmaresc comportamentul oamenilor din jur) si, dupa cum am spus, extrem de amuzant, incat am crezut la un moment ca o sa ma dea toti afara in suturi pentru ca rad ca proasta la meci (ma gandeam sa nu ii enervez cumva).
oricum, chiar vreau sa mai merg si la alte meciuri, la care sper sa vina si alti prieteni :)
da, si aceasta este definitia mea pentru "voi fi scurta" :P acum intelegeti de ce cand spun ca ajung in 10 minute, prietenii mei pleaca dupa juma' de ora.
so, ne reauzim cat de curand :D
probabil ca am uitat sa va spun cine a jucat: echipa noastra favorita, FC Brasov, cu Unirea Urziceni.
am sa fiu cat de scurta posibil, pentru ca de obicei mi-e mai usor sa-mi exprim sentimentele legate de un lucru inainte sa se intample, decat dupa ce s-a consumat. [poate pentru ca inainte de un eveniment, acea emotie, acea nerabdare, acea curiozitate ... imi este mult mai usor sa le expun, sa-mi las imaginatia sa cutreiere. in timp ce, dupa ce s-a intamplat ce trebuia, emotia, sentimentele devin mult mai vaste. tu ai in cap un lucru, te gandesti ca va fi intr-un fel, iar dupa realizezi ca a fost in mult mai multe feluri, ca s-au intamplat "n" lucruri la fiecare secunda/minut ce a trecut. iti dai seama ca totul este mai mult decat poti spune tu in cuvinte, ca ai trait deja in tine experienta si ti-e greu sa-i dai drumul sau sa o descrii.]
a fost frumos. nu a fost cum mi-am imaginat, dar macar acum stiu cum e. meciul il puteti vedea oricand (daca nu l-ati vazut deja). insa pe stadion, si terenul pare mai mic, jucatorii mai umani [si nu niste fantasme care alearga in cautarea unui scop].
la inceput, mi s-a parut totul extrem de amuzant. si faptul ca am luat gol dupa nici 3 minute de la inceputul meciului, ca era un nene care striga la orice faza, fie ea gol, fault, fluier, schimbare, cartonas - "offside", ca erau o gramada care injurau ca la "usa cortului" dupa orice tentativa de fault sau gol nereusit, ca galeria le-au urat "de bine" si "de dulce" atat arbitrului, cat si tusierului, ca galeria urzicienului avea in componenta maxim 15 baieti, ca radeau si ai mei de toate acestea ... oricum, totul mi s-a parut fascinant (ca si asa imi place mie sa urmaresc comportamentul oamenilor din jur) si, dupa cum am spus, extrem de amuzant, incat am crezut la un moment ca o sa ma dea toti afara in suturi pentru ca rad ca proasta la meci (ma gandeam sa nu ii enervez cumva).
oricum, chiar vreau sa mai merg si la alte meciuri, la care sper sa vina si alti prieteni :)
da, si aceasta este definitia mea pentru "voi fi scurta" :P acum intelegeti de ce cand spun ca ajung in 10 minute, prietenii mei pleaca dupa juma' de ora.
so, ne reauzim cat de curand :D
luni, 23 august 2010
Din colectia "my first" si "i'm a virgin at" ....
well, dragii mei, azi va fi o zi importanta din istorie, pentru ca m-am gandit eu sa merg la primul meu meci de fotbal pe stadion.
da, suna probabil neinteresant, poate multi dintre voi ati fost deja de nenumarate ori, dar pentru mine este prima data.
si stateam azi, cum sunt "virgina" in astfel de activitati extra-pixiene, si ma gandeam la tot felul de lucruri in ceea ce priveste mersul pe stadion. evident ca prima intrebare care si-a gasit izvorul in mintea mea a fost cu ce ma imbrac (vesnica mea problema, ca sa nu generalizez in a o face o problema a femeilor). raspunsul a venit prompt de la fratele meu, care mi-a spus sincer si linistit: cum vrei. mno, sanziano, imbraca-te deci cum vrei. o sa gasesc eu ceva prin dulap. desigur, nu o sa ma imbrac in rochie de gala, daca la asta va gandeati.
urmatoarea intrebare pe care mi-am pus-o in creierul meu plin de imaginatie a fost cat de comode sunt scaunele, daca puteti sa va inchipuiti asa ceva. mi se pare normal sa intreb si de astfel de factori si conditii esentiale pentru un om care merge sa stea jos atat de mult timp. bineinteles, raspunsul a nazarit in mintea mea, sub formularea: "esti proasta?". ca doar nu o sa stau tot timpul jos pe scaun, ci o sa urlu, gesticulez si o sa folosesc cuvinte menite sa aduca admiratia persoanelor din jur, inflacarate desigur si ele din cauza meciului.
apoi, m-am gandit eu ca ar trebui sa-mi schimb telefonul. doar nu o sa merg pe stadion cu indragitul meu telefon, achizitionat de mai putin de 3 saptamani. nici macar asigurarea nu ar intra in vigoare, in caz ca s-ar intampla ceva. deci, voi trece la telefonul meu antic.
sunt sigura ca o sa-mi mai vina si alte idei pana la meci, pana cand voi pleca practic din casa, dar o sa le pastrez pentru mine.
in schimb, voi reveni cu detalii dupa ce ma voi intoarce din aceasta calatorie prin lumea nevazuta la televizor a unui meci de fotbal. ah, am uitat sa va spun ca va fi o calatorie de familie, prima de acest fel.
dupa cum as spune, impreuna cu o prietena, "it's gonna be ... LEGENDARY!!!".
so, la meci cu mine. ne auzim dupa :D
da, suna probabil neinteresant, poate multi dintre voi ati fost deja de nenumarate ori, dar pentru mine este prima data.
si stateam azi, cum sunt "virgina" in astfel de activitati extra-pixiene, si ma gandeam la tot felul de lucruri in ceea ce priveste mersul pe stadion. evident ca prima intrebare care si-a gasit izvorul in mintea mea a fost cu ce ma imbrac (vesnica mea problema, ca sa nu generalizez in a o face o problema a femeilor). raspunsul a venit prompt de la fratele meu, care mi-a spus sincer si linistit: cum vrei. mno, sanziano, imbraca-te deci cum vrei. o sa gasesc eu ceva prin dulap. desigur, nu o sa ma imbrac in rochie de gala, daca la asta va gandeati.
urmatoarea intrebare pe care mi-am pus-o in creierul meu plin de imaginatie a fost cat de comode sunt scaunele, daca puteti sa va inchipuiti asa ceva. mi se pare normal sa intreb si de astfel de factori si conditii esentiale pentru un om care merge sa stea jos atat de mult timp. bineinteles, raspunsul a nazarit in mintea mea, sub formularea: "esti proasta?". ca doar nu o sa stau tot timpul jos pe scaun, ci o sa urlu, gesticulez si o sa folosesc cuvinte menite sa aduca admiratia persoanelor din jur, inflacarate desigur si ele din cauza meciului.
apoi, m-am gandit eu ca ar trebui sa-mi schimb telefonul. doar nu o sa merg pe stadion cu indragitul meu telefon, achizitionat de mai putin de 3 saptamani. nici macar asigurarea nu ar intra in vigoare, in caz ca s-ar intampla ceva. deci, voi trece la telefonul meu antic.
sunt sigura ca o sa-mi mai vina si alte idei pana la meci, pana cand voi pleca practic din casa, dar o sa le pastrez pentru mine.
in schimb, voi reveni cu detalii dupa ce ma voi intoarce din aceasta calatorie prin lumea nevazuta la televizor a unui meci de fotbal. ah, am uitat sa va spun ca va fi o calatorie de familie, prima de acest fel.
dupa cum as spune, impreuna cu o prietena, "it's gonna be ... LEGENDARY!!!".
so, la meci cu mine. ne auzim dupa :D
joi, 19 august 2010
Am facut-o si pe asta ...
m-am uitat la twilight. primele doua parti din aceasta "saga" despre iubire interzisa, vampiri si varcolaci.
nu credeam ca o sa ajung sa o fac si pe asta, pentru ca aveam eu singura, ca toti restul de langa mine (cei care nu erau prinsi in mania "twilight"), preconceptii legate de acest film, legate de poveste - stiam in principiu despre ce este vorba. ma gandeam ca este un film siropos, o prostie cu vampiri ...
se pare totusi ca m-am inselat. se pare ca scriitorii, regizorii, personajele nu s-au saturat inca sa ne arate si sa transpuna in nenumarate forme si caractere aceasta poveste de dragoste interzisa, care probabil a inceput cu mult inainte de romeo si julieta.
probabil ca nu scriu nimic nou pe acest blog, probabil ca aceste lucruri s-au discutat chiar dupa ce a aparut prima parte a filmului. insa pentru mine sunt noi, abia simtite pe propria piele.
trecand peste durata filmului (stau sa ma gandesc ca este un pic cam lung pentru ceea ce se intampla), peste unele momente extrem de romantice (kind of cheesy), totusi iti lasa un sentiment puternic cand incepe genericul de final. poate tocmai de aceea este atat de lung filmul, pentru a prelungi si intensifica fiecare moment, fiecare optiune. ceea ce mi-a transmis acest film a fost o puternica emotie, nu neaparat de a ma identifica in vorbe sau stari, dar si acea raceala care sunt sigura ca ati simtit-o si voi, daca ati vazut acest film, acea siguranta in a iubi persoana de langa tine (sau care este departe de tine), legatura extrem de ciudata si puternica care se creeaza intre tine si cel drag ... am simtit fiorul cuvintelor "pentru totdeauna".
ne mai miram de ce se uita lumea din jur la astfel de filme ... vrem sa ne fie mereu amintit faptul ca totul este posibil, ca putem sa credem in iubire, trecand si peste cea banala, o iubire neacceptata, aflata intre prea multe lumi. vrem sa credem ca exista dragoste forever, ca nu totul se termina cu impartirea bunurilor si a copiilor. vrem sa ne putem darui viata celui pe care il iubim, fara macar sa clipim. dorim sa avem parte de o astfel de poveste, breath-taking, si de astfel de parteneri.
ne ramane speranta. ne raman visurile. ne ramane sa traim intr-o lume utopica, idilica, intr-un miraj atunci cand soarele apune si loc ii ia noaptea cea calda, plina de mister.
ne ramane speranta ... si twilight saga - partea a 3-a.
ps: poate credeti ca am exagerat, poate vi se pare o ora de romana in care fiecare fir de iarba are o simbolistica aparte. dar se pare ca poate si eu vreau sa cred in ceva ... si am decis ca in urma acestui film, sa cred, printre altele, si in ceea ce am scris mai sus.
nu credeam ca o sa ajung sa o fac si pe asta, pentru ca aveam eu singura, ca toti restul de langa mine (cei care nu erau prinsi in mania "twilight"), preconceptii legate de acest film, legate de poveste - stiam in principiu despre ce este vorba. ma gandeam ca este un film siropos, o prostie cu vampiri ...
se pare totusi ca m-am inselat. se pare ca scriitorii, regizorii, personajele nu s-au saturat inca sa ne arate si sa transpuna in nenumarate forme si caractere aceasta poveste de dragoste interzisa, care probabil a inceput cu mult inainte de romeo si julieta.
probabil ca nu scriu nimic nou pe acest blog, probabil ca aceste lucruri s-au discutat chiar dupa ce a aparut prima parte a filmului. insa pentru mine sunt noi, abia simtite pe propria piele.
trecand peste durata filmului (stau sa ma gandesc ca este un pic cam lung pentru ceea ce se intampla), peste unele momente extrem de romantice (kind of cheesy), totusi iti lasa un sentiment puternic cand incepe genericul de final. poate tocmai de aceea este atat de lung filmul, pentru a prelungi si intensifica fiecare moment, fiecare optiune. ceea ce mi-a transmis acest film a fost o puternica emotie, nu neaparat de a ma identifica in vorbe sau stari, dar si acea raceala care sunt sigura ca ati simtit-o si voi, daca ati vazut acest film, acea siguranta in a iubi persoana de langa tine (sau care este departe de tine), legatura extrem de ciudata si puternica care se creeaza intre tine si cel drag ... am simtit fiorul cuvintelor "pentru totdeauna".
ne mai miram de ce se uita lumea din jur la astfel de filme ... vrem sa ne fie mereu amintit faptul ca totul este posibil, ca putem sa credem in iubire, trecand si peste cea banala, o iubire neacceptata, aflata intre prea multe lumi. vrem sa credem ca exista dragoste forever, ca nu totul se termina cu impartirea bunurilor si a copiilor. vrem sa ne putem darui viata celui pe care il iubim, fara macar sa clipim. dorim sa avem parte de o astfel de poveste, breath-taking, si de astfel de parteneri.
ne ramane speranta. ne raman visurile. ne ramane sa traim intr-o lume utopica, idilica, intr-un miraj atunci cand soarele apune si loc ii ia noaptea cea calda, plina de mister.
ne ramane speranta ... si twilight saga - partea a 3-a.
ps: poate credeti ca am exagerat, poate vi se pare o ora de romana in care fiecare fir de iarba are o simbolistica aparte. dar se pare ca poate si eu vreau sa cred in ceva ... si am decis ca in urma acestui film, sa cred, printre altele, si in ceea ce am scris mai sus.
miercuri, 18 august 2010
Lucruri in care nu cred ...
nu cred cand spune cineva ca "sunt fericit, daca e si ea fericita", chiar daca nu sunt ei doi impreuna, chiar daca ea e cu altcineva, altundeva. nu pot sa imi imaginez asa ceva. cred ca este o masca pe care o porti atunci cand spui asta, care sa transmita faptul ca tu ai trecut intr-un fel sau altul peste, ca tu esti above alte sentimente urate omenesti, precum ura sau gelozia, ca esti altruist si te gandesti doar la binele celui pe care il iubesti. nu pot sa cred ca exista asa ceva, nu pot sa cred ca renunti la persoana pe care o iubesti, nu pot sa cred ca nu lupti, nu pot sa cred ca nu suferi, si mai ales nu pot sa cred ca poti fi fericit cand stii ca ea e cu altcineva.
nu zic ca trebuie sa te lupti in prostie pentru o relatie, daca cel de langa tine nu te mai doreste. si da, poate peste un timp, peste mult timp, vei vedea ca si-a gasit pe altcineva, ca este fericita si implinita si poate te vei uita impacat, resemnat, pentru ca stii ca si tie iti este mai bine asa. dar nu cred ca vei fi vreodata cu adevarat fericit, mai ales daca ai iubit persoana respectiva. sper ca se intelege ca nu vorbesc aici de relatii de o noapte, sau de o saptamana. ci de relatii care au durat, care au suferit, care au fost intense si puternice si peste care ai trecut foarte greu. dupa acele relatii, nu cred ca poti sa spui ca esti fericit cand o vezi pe ea cu altcineva ...
si mai este un lucru in care nu cred si despre care o sa postez in acest articol: nu cred ca nu poti sa te indragosteti din nou. nu cred ca, dupa ce ti s-a sfaramat inima in mii de bucatele, nu vrei sa se intample iar. nu cred in oamenii care mi-au spus ca au suferit si nu vor sa mai riste din nou. nu pot sa inteleg cum poti sa-i spui cuiva acest lucru, unei alte persoane care te iubeste. cred, in schimb, ca acest lucru starneste ceva in sufletul celui caruia ii marturisesti suferinta ta, incat ramane sa mediteze. il faci curios, incepe sa te vada altfel, si fara sa vrea, se adanceste si mai mult doar gandindu-te la tine. si poate ca l-ai adus exact unde vroiai, sa te doreasca mai mult ca inainte, sa te iubeasca peste masura, ca apoi sa te faci din nou unavailable.
nu cred ca nu poti sa te indragostesti din nou. nu cred ca poti sa te uiti in ochii mei si sa-mi spui asta. nu cred ca poti sa ma tii de mana sau sa ma saruti sau sa ma mangai fara sa simti ca te cutremuri. pur si simplu, nu cred ca nu poti sa simti.
acum, mai este un singur lucru la care ma gandesc, in incheierea acestui articol: toate acestea sunt lucruri in care nu cred sau in care nu vreau sa cred?
nu zic ca trebuie sa te lupti in prostie pentru o relatie, daca cel de langa tine nu te mai doreste. si da, poate peste un timp, peste mult timp, vei vedea ca si-a gasit pe altcineva, ca este fericita si implinita si poate te vei uita impacat, resemnat, pentru ca stii ca si tie iti este mai bine asa. dar nu cred ca vei fi vreodata cu adevarat fericit, mai ales daca ai iubit persoana respectiva. sper ca se intelege ca nu vorbesc aici de relatii de o noapte, sau de o saptamana. ci de relatii care au durat, care au suferit, care au fost intense si puternice si peste care ai trecut foarte greu. dupa acele relatii, nu cred ca poti sa spui ca esti fericit cand o vezi pe ea cu altcineva ...
si mai este un lucru in care nu cred si despre care o sa postez in acest articol: nu cred ca nu poti sa te indragosteti din nou. nu cred ca, dupa ce ti s-a sfaramat inima in mii de bucatele, nu vrei sa se intample iar. nu cred in oamenii care mi-au spus ca au suferit si nu vor sa mai riste din nou. nu pot sa inteleg cum poti sa-i spui cuiva acest lucru, unei alte persoane care te iubeste. cred, in schimb, ca acest lucru starneste ceva in sufletul celui caruia ii marturisesti suferinta ta, incat ramane sa mediteze. il faci curios, incepe sa te vada altfel, si fara sa vrea, se adanceste si mai mult doar gandindu-te la tine. si poate ca l-ai adus exact unde vroiai, sa te doreasca mai mult ca inainte, sa te iubeasca peste masura, ca apoi sa te faci din nou unavailable.
nu cred ca nu poti sa te indragostesti din nou. nu cred ca poti sa te uiti in ochii mei si sa-mi spui asta. nu cred ca poti sa ma tii de mana sau sa ma saruti sau sa ma mangai fara sa simti ca te cutremuri. pur si simplu, nu cred ca nu poti sa simti.
acum, mai este un singur lucru la care ma gandesc, in incheierea acestui articol: toate acestea sunt lucruri in care nu cred sau in care nu vreau sa cred?
luni, 2 august 2010
Friends ...
azi am trecut printr-o stare pe care sincer v-o recomand si voua sa o incercati candva, cand aveti timp sau se aliniaza stelele pe cer, pentru ca sunt rare aceste momente si mult prea frumoase ca sa nu le traiti.
m-am intalnit cu doi prieteni. doi prieteni foarte buni, din liceu, cu vechime deci in viata mea si universul meu ciudat. unul dintre ei a fost alaturi de mine chiar mai bine de 10 ani ... oricum, ne-am decis sa ne intalnim doar noi trei, fara alte persoane care sa ne distraga atentia, fara prietena/prietenul sau altii de acest gen.
a fost o seara linistita. am fost eu cu masina, pentru ca in sfarsit si baietii sa savureze o bere, m-am gandit eu. am mers la belvedere, am povestit, ce-a mai facut fiecare prin ultima perioada, ne-am enervat cu unul cu altul sau ne-am minunat de ce sunt in stare unii, am trecut si prin capitolul masini, precum si binele tarii. ca sa pastram traditia prin evenimente ca "chiuveta lu' sanzi cea noua is on fire" sau "uite ce terci misto am facut", cu ajutorul pompei de umflat roti am introdus aer in recipientul cu lichid de parbriz, pe jumatate plin. reactia a fost lots and lots of bubbles ... superb, desigur.
apoi, am ajuns la unul dintre ei acasa si ne-am uitat la un film [the devil's advocate]. ne-a apucat si rasul, totusi, numele de "Barzoon" este extrem de funny [cel putin pentru mine :p]. foarte foarte tare filmul, oricum. si pe la 3 si un pic ne-am pornit fiecare spre casa lui. am uitat sa spun ca stam extrem de aproape unul de altul, bine, eu poate un pic mai pe deal, dar nu e problema.
spuneam la inceput ca va doresc sa treceti prin asa o stare. a fost, chiar daca poate nu pare, o seara speciala pentru mine. cateodata, e atat de frumos sa crezi sau sa speri sau chiar sa simti pe propria piele ca unele lucruri nu s-au schimbat. ca unii prieteni au ramas acolo, la fel de nebuni si dusi cu pluta, poate doar mai maturi si cu cateva planuri noi in cap. e sentimentul acela de nostalgie care te cuprinde la gandul ca ai la ce sa te intorci, ca ei vor fi aici mereu, ca si peste 10 ani de acum inainte vom putea sa ne intalnim noi trei si sa povestim si sa ne simtim bine si sa nu simtim cum timpul a trecut pe langa noi. e un fior cald care te invaluie stiind ca prietenii raman.
acest sentiment, pe acesta vi-l doresc. va doresc sa aveti parte de asa ceva, de cate ori sau oricand aveti ocazia. sa nu lasati sa treaca pe langa voi momentul. sa insistati, sa vreti ... pentru ca nu veti regreta.
eu una, astept sa repetam figura :)
m-am intalnit cu doi prieteni. doi prieteni foarte buni, din liceu, cu vechime deci in viata mea si universul meu ciudat. unul dintre ei a fost alaturi de mine chiar mai bine de 10 ani ... oricum, ne-am decis sa ne intalnim doar noi trei, fara alte persoane care sa ne distraga atentia, fara prietena/prietenul sau altii de acest gen.
a fost o seara linistita. am fost eu cu masina, pentru ca in sfarsit si baietii sa savureze o bere, m-am gandit eu. am mers la belvedere, am povestit, ce-a mai facut fiecare prin ultima perioada, ne-am enervat cu unul cu altul sau ne-am minunat de ce sunt in stare unii, am trecut si prin capitolul masini, precum si binele tarii. ca sa pastram traditia prin evenimente ca "chiuveta lu' sanzi cea noua is on fire" sau "uite ce terci misto am facut", cu ajutorul pompei de umflat roti am introdus aer in recipientul cu lichid de parbriz, pe jumatate plin. reactia a fost lots and lots of bubbles ... superb, desigur.
apoi, am ajuns la unul dintre ei acasa si ne-am uitat la un film [the devil's advocate]. ne-a apucat si rasul, totusi, numele de "Barzoon" este extrem de funny [cel putin pentru mine :p]. foarte foarte tare filmul, oricum. si pe la 3 si un pic ne-am pornit fiecare spre casa lui. am uitat sa spun ca stam extrem de aproape unul de altul, bine, eu poate un pic mai pe deal, dar nu e problema.
spuneam la inceput ca va doresc sa treceti prin asa o stare. a fost, chiar daca poate nu pare, o seara speciala pentru mine. cateodata, e atat de frumos sa crezi sau sa speri sau chiar sa simti pe propria piele ca unele lucruri nu s-au schimbat. ca unii prieteni au ramas acolo, la fel de nebuni si dusi cu pluta, poate doar mai maturi si cu cateva planuri noi in cap. e sentimentul acela de nostalgie care te cuprinde la gandul ca ai la ce sa te intorci, ca ei vor fi aici mereu, ca si peste 10 ani de acum inainte vom putea sa ne intalnim noi trei si sa povestim si sa ne simtim bine si sa nu simtim cum timpul a trecut pe langa noi. e un fior cald care te invaluie stiind ca prietenii raman.
acest sentiment, pe acesta vi-l doresc. va doresc sa aveti parte de asa ceva, de cate ori sau oricand aveti ocazia. sa nu lasati sa treaca pe langa voi momentul. sa insistati, sa vreti ... pentru ca nu veti regreta.
eu una, astept sa repetam figura :)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
