Stau lipită de calorifer, pe jos,
cu laptopul în brațe, cu ochelarii pe nas ... sună cunoscut? Poziția mea
preferată la ore târzii în noapte.
M-am dezobișnuit să scriu, parcă
scârțâi încă. Deși ieri a mers totul cursiv și frumos, a venit de la sine,
pentru că oricum nu pot să scriu decât despre lucruri și sentimente proprii –
prin urmare, totul este deja în mintea me, trebuie doar să îi dau o formă pe
care să o înțelegeți și voi.
Ieri mi-am amintit un lucru uitat
un pic din păcate – mi-am amintit să citesc ... o carte. M-am întâlnit de
curând cu un prieten mai vechi care îmi cunoaște latura aceasta ”cultă” și
literară – de om care scrie (poezii, proză, jurnalism) și căruia îi place să
citească. Și m-a întrebat la un moment dat ce am mai citit în ultima vreme – i-am
spus că nimic. Cu greu am recunoscut și acest lucru, pentru că îmi era prea
rușine să îi mărturisesc că am vreo 3-4 cărți începute de cel puțin 2 ani, că
mai răsfoiesc o foaie în puținele momente când am o pauză, că lecturile mele
sunt articole de ziar sau de presă online, mesajele de pe grupuri sau mail-urile
lungi. În nici un caz nu le diminuez importanța lucrurilor pe care le fac și a
lecturilor pe care reușesc totuși să le citesc, însă simt un gol că nu mai am
un pic de timp pentru pasiunile mele de suflet, pasiuni mai vechi și prăfuite.
Spuneam că mi-am amintit să
citesc ... și să scriu, de altfel. A fost o seară productivă – am reușit să îmi
aștern niște gânduri pe hârtie (vorba vine) și să îmi și las imaginația
hoinărind prin gândurile unui autor. E o anumită plăcere și gestică atunci când
citești cu drag o carte – îi puteți spune ritual, tabiet, viciu, cum vă sună
mai bine. O să spuneți că acord prea mult credit unui simplu citit, însă ca de
la un pasionat trist și rușinat că a uitat biblioteca plină de colb într-un
colț vă spun că fiecare dintre noi avem mici ritualuri, pe care câteodată doar
noi le cunoaștem și cu greu îi lăsăm pe alții să pătrundă în misterul lor –
pentru unii este băutul cafelei, pentru alții trezitul de dimineață, sau prima
urcare în mașină după ce ai lăsat în spate pentru câteva ore ”casa”, sau
paharul de vin când ajungi seara, pe care ți-l torni după ce ți-ai lăsat
pantofii aruncați pe hol. Oh, și încă mai avem multe fiecare dintre noi.
Cititul unei cărți îmi aduce
aminte și de ”acasa” mea: de lampă, de pătură, de camere, de părinți, de
sărbători (pentru că atunci reușeam să termin cele mai multe cărți), de
biblioteca mea pe care am reușit să o întrăgesc cu cărți cumpărate din
anticariate (obișnuiam să stau cu orele și să aleg volume – cred că ajunsesem
să îmi placă mirosul specific și atmosfera că nu îmi mai venea să plec) sau
primite sau comandate.
Iar aseară m-am așezat frumos în
pat, am tras lampa un pic mai aproape cât să bată un pic pe carte, mi-am lăsat
ochelarii și am deschis – castelul din nori s-a prăbușit, al treilea volum (și
ultimul) dintr-o serie. E un sentiment unic să tot dai pagina, să aștepți sau
să ghicești ce se întâmplă, să te scufunzi în propriile gânduri și să îți dai
seama că nu ești de fapt atent la ce citești și să te reîntorci la paragrafe,
iar la un moment dat să simți cum ochii îți coboară din ce în ce mai jos pe
carte până ți se închid complet.
Tot scotocind prin amintiri, mi-a
răsărit în minte o imagine de când eram mai copil (prin gimnaziu să fi fost) și
care mi se pare câteodată din alt film. Ai mei dormeau într-o cameră, eu cu
fratele în camera de lângă. Pe vremea aceea, aveam sobe (cu gaz) și cazan în
baie. Tot pe vremea aceea, eu mă trezeam prima din casă de cele mai multe ori,
pentru că mergeam la școală (între timp, cam toate s-au schimbat, și cu
amenajarea casei, și cu trezitul). Iar eu, ca un copil cuminte, îmi puneam
alarma mult mai repede decât era normal să mă trezesc – mă ridicam cu greu din
pat și aprindeam ”focul” în toată casa: în camera mea, la părinți și la baie,
pentru ca pe când trebuia de fapt să mă trezesc să fie deja călduț prin casă. Acum
când mă gândesc cred că mă simțeam ca un om ”mare”, cu responsabilități – nu așa.
Termin totuși și această postare,
într-o notă nostalgică și plină de amintiri. O să mă așez imediat în pat și mă
pun să citesc – am de recuperat :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu