Fraierii din viata noastra ...

stiu ca ma repet, dar in fiecare zi ma gandesc la blogul meu ... dar nu am timp fizic sa scriu, ca sa nu mai vorbesc de a ma si gandi la anumite aspecte din viata din jurul meu ...

ma trezesc ca iau decizii foarte rapid, ca m-am obisnuit sa reactionez pe moment, ca nu am timp sa stau sa analizez totul asa cum imi place mie (sau imi placea) ... singurul moment in care pot sa fiu eu singura cu mie este inainte de a adormi, ceea ce este foarte frustrant din multe puncte de vedere. in primul rand, nu pot sa adorm. nu am mai reusit sa adorm cum trebuie de foarte, foarte mult timp. dupa ce ca si asa ma culc foarte tarziu, mai si stau alte sute de minute cu ochii pe pereti. si incerc sa imi spun: "trebuie sa dormi! nu te mai gandi la nimic! go away!", dar chiar nu functioneaza (go figure :p).

in al doilea rand, nici nu rezolv nimic gandindu-ma atunci (doar ca nu pot sa ma opresc). pentru ca de cele mai multe ori, uit tot ce am avut in minte pana a doua zi dimineata, sau imi amintesc doar daca fac asocieri. si e foarte obositor (again).

revenind totusi la ceea ce vroiam sa scriu cu aceasta postare. vorbeam intr-o seara cu un prieten pe balcon despre relatii in general si despre relatiile noastre (sau asa zise relatii, pentru ca unele sunt doar in stadiu de "wanna be").

sunt atatea lucruri ciudate care se intampla in jurul nostru si noi nu stiu cat de mult ne dam seama de ele. sau cat de mult le intelegem. de foarte multe ori, ramanem fixati pe o anumita persoana, fara sa cunoastem de fapt adevaratul motiv sau chiar fara sa constientizam "obsesia" noastra pentru ea. pot fi atatea explicatii pentru acest lucru ... se poate ca persoana respectiva sa ne fi refuzat si sa ramanem fixati tocmai din acest motiv. sau poate vrem sa incercam, pentru a nu ramane cu vesnica intrebare din capul nostru: cum ar fi fost? poate ne-am indragostit (sau asa credem) si ne gandim ca ne-am pierdut sufletul pereche. poate pur si simplu ne complacem in situatia de a ne gandi (bietii de noi) ca avem pe cineva la care sa visam si pe care sa iubim in secret. ne amagim cu sperante, ne blocam in suspine, ne retragem in cafenele si ne inecam in bere. ne sunam prietenii, facem terapie, dar nu iesim din situatie. si cum sa iesim, daca noi avem un singur lucru in minte? nici nu am putea sa vedem altceva in fata noastra, pentru ca stam protejati intr-un balon mare, intitulat: "eu sufar".melancolia din sufletele noastre ...

iar apoi mai sunt si marii "F"-i din viata noastra ... fraierii. acele persoane care nici daca le-ai desena sageti sau ti-ai scrie pe frunte sau ti-ai tatua pe tricou nu si-ar da seama ca tot ce au nevoie este chiar in tine (poate fac partea din cei de care scriam mai sus). te ignora de-a dreptul, nu vad ce au in fata (sau poate nu vor sa vada), trec peste tine ca si cum ai fi insignifiant, un simplu amic.

am ajuns la concluzia ca toti avem cel putin un "F" in viata noastra, ca este inevitabil sa nu ne lovim de ei si ca suntem si noi, cu siguranta, la randul nostru, un "F" pentru cineva. cateodata te intrebi ce ai putea sa faci mai mult ca sa remarce ce vrei tu de fapt, ca existi, ca ai face orice pentru el, ca vrei ceva mai mult, ca nu esti subtila doar de dragul de a fi. cel mai ciudat este atunci cand si el reactioneaza, cand vezi ca te ajuta si tine la tine, ca orice il rogi iti indeplineste, ca va intalniti si discutati serios despre orice. si atunci, ce sa mai intelegi?

din pacate, este si un fir foarte subtire intre prietenie si iubire, intre amic si prieten, incat nu stiu daca cineva poate spune clar cand se termina una si incepe cealalta. se spune ca un barbat si o femeie nu pot fi niciodata prieteni fara ca vreunul dintre ei sa nu simta ceva mai mult pentru celalalt. tind sa cred acest lucru, desi am foarte multi prieteni barbati. o data ce ai trecut de un anumit nivel de intimitate, e greu sa mai urmaresti unde duce firul si in ce parte inclina mai mult. cel mai corect de fapt ar fi sa spunem ca depinde de situatia (hai sa nu generalizam).

ca mesaj de final pentru fraierii din viata noastra ... nu stiu cat de mult gresiti voi, nu stiu cat de mare vina avem si noi ca nu facem uneori lucruile sa fie mult mai clare. dar incercati sa fiti atenti in jurul vostru, sa nu ignorati orice semn (nici sa nu interpretati acuma pana la o diseca firul in 14 ca nici asa nu e ok), sa va ganditi mai bine inainte de a spune sau face un lucru, si poate cel mai important, sa comunicati (nu sa vorbiti, ca asta poate sa faca oricine). si incercati pe cat posibil, mai ales atunci cand sunteti constienti de asta, sa nu ne faceti sa suferim.

somn usor (ma pun sa dorm intr-un final). revin :)

Not a good day

am inceput ziua destul de bine, sa zicem (acuma cand stau sa ma gandesc, poate nu a fost ok de la inceput ... ). m-am trezit pe la 11, m-am pregatit cu tot ce trebuie pentru o zi de cursuri: cafea+tigara, verificarea mail-ului, mancat uitandu-ma la unul din serialele mele, telefoanele incepand sa sune de pe la 12. totul normal ...

nu merg la primul curs.
intentionez sa merg la al doilea curs, cand ma suna prietenele si prietenii ca sunt in marty: "hai la cafea!". nah bine, ma duc la cafea. intre timp, vine un prieten pe la mine, mai stam la povesti. plec mai tarziu.

ajung. masa plina. ma enervez, dumnezeu stie de ce (poate ca si eu :P). vorbesc. multa energie in mine.
nu mergem nici la al doilea curs.
plecam din marty ... hai sa ne plimbam un pic. mergem, mergem. ne prinde ploaia. ploaie superba de primavara. scurta, cu stropi mari de tot. imi venea sa tip, sa ma dezlantui ca o furtuna in mijlocul strazii. vroiam ca toti sa stie ce simt, pe propria lor piele. vroiam sa impartasesc totul, si totusi nimic. vroiam doar sa stau in ploaie si sa simt picurii peste mine, invaluindu-ma cu prospetimea, lejeritatea, libertatea lor.

dar ploaia nu a durat mult, si am mers mai departe.
am ajuns la ultimul curs. am facut glume pe tema "flacara violet". am ras. am plecat. se facuse 7 si ceva deja.

fuga in camin. de la 8 aveam sedinta. hai sa mananc ceva: nelipsitul si obisnuitul ton cu porumb. dau sa deschid conserva, se rupe cheita, ma tai. o taietura cat casa de mare. dar MARE si LUNGA!!! (prietenii pot confirma). "suuuper!". chinuie-te, cu cafea in mana, cu tigara pe unde apucam, cu telefonul la ureche ...

ajuns la sedinta, cu o mica intarziere. am stat 2 ore si jumatate la una dintre cele mai inutile si plictisitoare sedinte (poate inutila nu, dar nu aveam nici un chef).
fetele mele ma asteptau pe piezisa, gasisera masa, loc, bautura, tipi draguti. totul era pregatit, mai lipseam doar eu.

ajung intr-un final fericit si eu, pe la 10 jumate. stam, bem, fumam, radem, ne prostim. la un moment dat, ma mut pe scaunul unei prietene. stau ce stau, si numa' vad ca pic ... pe jos. s-a rupt scaunul. "suuuper!", din nou... ce ma mai asteapta??!!

trecem peste momentul penibil ... ma suna alte prietene care erau pe drum cu trenul spre bucuresti (congres). sa ies repede sa vorbesc cu ele la telefon. in drumul meu spre usa, ma impiedic de un scaun si cad. "suuuuper!", din nou ... serios, ce pana mea se intampla??!! se poate si mai rau??!!

in fine, trecem peste toate lucrurile penibile si jenante. ne-am hotarat cu fetele sa mergem intr-un club dupa, toate aveam chef. pana la urma, nu am mai mers nicaieri, ca le-a apucat somnul si durerea de cap. dar nu puteam sa ma opresc a ma intreba ce s-ar mai fi putut intampla daca ajungeam si acolo.

recapituland, m-am taiat groaznic, de zici ca am facut-o intentionat. am cazut cu un scaun. m-am impiedicat si am cazut intr-un bar plin, plin de lume.

ce zi ... acuma stiti toti. sa nu rupeti monitorul de ras, cand o sa va imaginati toate cele de mai sus.

si am ajuns in camera, nu mi-e somn. ma pregatesc sa ma uit la ceva serial.

si m-a cuprins un sentiment care nu imi place deloc: mi-e dor de tine!

Cine sunt - una dintre parti

am iesit ieri in oras cu niste prieteni, vechi prieteni si buni prieteni din liceu. a devenit deja o traditie sa ne intalnim de fiecare data cand ne nimerim in brasov. imi sunt foarte dragi fiecare dintre ei prin felul lor de a fi, prin faptul ca sunt atat de diferiti (desi poate nu isi dau seama) si totusi au atatea in comun.

stateam la masa, cu berea fara alcool in fata mea, singura fumatoare la o masa de 8 persoane ... si incepusem iar sa povestesc ce am mai facut in ultima perioada, cum nici cand merg la bunici o data la 10 secole, telefonul nu oboseste sa sune, cum primesc "oferte", cat de mandra sunt de anumite lucruri, ce viata palpitanta am si asa mai departe.

din pacate, entuziasmul meu (caracteristic) este spulberat de scepticismul, de "misto-ul", de vesnicele intrebari, de nelamuririle de care ma izbesc. chiar vorbeam de curand cu o prietena care si ea se implica in astfel de activitati extra-facultate ca e foarte greu pentru alti studenti sa inteleaga sau sa fie de acord sau sa nu te ia peste picior legat de ceea ce faci, daca ei nu s-au implicat niciodata si habar nu au ce inseamna. tu degeaba te chinui sa le explici sau sa le transmiti o mica parte din ceea ce reprezinta, din bucuria, energia ta, pentru ca ei nu o sa o poata percepe. pe de alta parte, este un lucru sa nu te implici sau sa nu te intereseze, dar macar respecta-mi munca, efortul. respecta-ma pe mine, pana la urma, pentru ca asta sunt eu, organizatia, voluntariatul sunt lucruri care fac parte din mine si fara de care cu siguranta nu as mai putea fi eu.

cine sunt ... eu sunt un voluntar, de multe ori poate inainte de orice. nu sunt un student oarecare, comun, pe care il vezi pe strada. nu. sunt un student care se implica si ia atitudine, care doreste o schimbare si ajuta la indeplinirea ei, care se gandeste nu doar la propriul bine, ci si la colegul de langa el. sunt un factor pentru multe lucruri si multe persoane. sunt o persoana care se intereseaza, care e mereu informata, care participa la training-uri, proiecte, conferinte, congrese, care in primul rand ma ajuta pe mine sa ma dezvolt, ca mai apoi sa pot sa ofer suportul meu si altora.

voluntariatul ... a devenit un "job" pentru mine. nu, nu sunt platita pentru ceea ce fac, cel putin nu in bancnote. in schimb, rasplata vine din lucruri mult mai importante pentru mine: aprecierea celorlati, bucuria de pe fata lor, atasamentul fata de mine, faptul ca simt o multumire si implinire si ca nu regret nimic valoreaza enorm.

nu pot sa traiesc fara acest lucru, pentru ca prin asta exista acest "eu". (poate am uitat sa mentionez ca de aproape 6 ani ma pot numi voluntar)

asa ca acceptati-ma asa cum sunt! respectati ceea ce fac, chiar daca nu va intereseaza. sau reactionati ca si colegii mei din cluj care mereu ma intreaba ce mai fac, cu ce ma mai ocup, dar cum de reusesc, eu nu as putea sa fac asta, foarte tare sanzi!


cine sunt ... sunt pixxy, sanzi, "sanzule!", mami, Sanziana, "S", "super girl", busy ... and ...

YOU KNOW YOU LOVE ME :D

Am cei mai tari prieteni

de cand astept sa pot sa am timp si energie sa scriu despre acest subiect (pentru ca da, daca va arat agenda mea, care este hasurata in toate locurile posibile si mi-e greu cateodata chiar sa gasesc loc pentru dormit, ati intelege de ce spun acestea).

a fost ziua mea. pe 21 martie am implinit 21 de ani. superba varsta si un pic ingrijoratoare, de vreme ce stau si ma gandesc ce "baba" sunt. din fericire, chiar nu prea am multe sa-mi reprosez, am realizat atatea lucruri si sunt mandra de mine din multe puncte de vedere. clar, nu totul este perfect, lipseste persoana care ar completa totul (acel mare EL), dar e ok ca momentan nu ma deranjeaza atat de mult (da, sunt singura - aviz amatorilor).

si totusi, revenind la subiect ...

AM CEI MAI TARI PRIETENI !!!

si ei fac parte din doua lumi foarte diferite (chiar mai multe daca ar fi se le impartim pe bune, dar o sa iau in calcul un sigur criteriu: orasul). este lumea clujului si lumea brasovului.

brasov: prieteni adunati in jurul unei mese, buchet mare de flori roz :D, cutie maaaare de codou (cu inimioare roz care zambesc :D), si cadouri: o cana magica (iubesc canile pentru ca iubesc cafeaua), un set de dus cu tot ce trebuie, o cutie de ceai la fel de magica si speciala, si bineinteles o agenda (ce m-as face eu fara agende???!!). rasete, urari, mistouri, si iar rasete. o seara frumoasa, alaturi de persoanele cele mai apropiate din brasov (chit ca unii sunt la facultate in bucuresti).

cluj: cand ma gandesc la brasov, ma gandesc la casa, la parinti, la prietenii cu care am crescut si cu care inca ma inteleg bine, la libertatea de a conduce pe strazile orasului masinuta mea, la sentimentul de dor nebun care ma apuca cateodata... in cluj in schimb, mi-am lasat eu sufletul. este orasul pe care il iubesc si care m-a primit in centrul lui cu atata caldura si bucurie ca nici nu am avut timp sa imi dau seama ce se intampla. am fost absorbita de universul asta, pe care cei din exterior chiar nu au cum sa-l inteleaga si ma acuza pe mine ca exagerez. dar daca ai fost si ai stat in cluj, nu are cum sa nu ti se intample acelasi lucru.

si acuma, incepe povestea din cluj ...
... duminica. telefoane. ziua mea. petrec 6 ore pe tren pentru ca trebuie sa ma intorc "acasa", in camin. merg cu un bun prieten, radem, glumim, ne uitam la un film. ajungem intr-un finally end in gara. luam un taxi pana in hasdeu. vine de ma ajuta pana in camera cu bagajele. imi spune ca trebuie sa intre la baie. intre timp, eu incep sa aranjez prin camera linistita lucrurile ... cand incep sa aud de pe coridor un "multi ani traiasca". incepe sa imi creasca pulsul, incep si fluturasii (pe care ii simt si acuma). deschid usa. un tort de ciocolata (suuper suuuper bun) cu lumanari "21" pe el. si toti stransi in jurul lui, cantand. imi venea sa plang de fericire, dar nu puteam sa ma opresc din zambit. imi venea sa sar pe toti si sa le transmit toata dragostea pe care le-o port. a fost unul din cele mai frumoase momente, care m-au facut sa realizez cat de speciali sunt oamenii astia si cat de apreciata trebuie sa fiu si eu. love you guys !!!

am macat tortul la gramada. am facut poze. am ascultat melodii vechi. am plecat apoi pe piezisa. am baut. a fost cea mai tare zi de pana acuma!

marti: mi-am tinut ziua asa cum se cuvine. am dat de baut la mine in camera mai intai: muzica, barfe, vodka, bere, vin, cadouri, imbratisari, prieteni. apoi, am mers intr-un club sa dansam pana dimineata. atat de mult am sarit, atat de mult m-au pus in evidenta, atat am stat in mijlocul cercului de dans, atat am baut ... doamne, si toti au venit pentru mine. toti care populau zona "aici e cheful lui sanzi". a iesit foarte tare!

cand m-am intors in camin, din nou surprize surprize: tot caminul, toata usile, tot coridorul, toata camera mea, toate zidurile erau tapetate cu post-it-uri pe care scria "la multi ani!", cu varianta "la multi ani, sanzi!".

am adormit cu zambetul pe buze si asa m-am si trezit. nu cred ca ar fi fost ceva care sa ma faca sa imi schimb starea de spirit.

a fost cea mai frumoasa zi de nastere, si in brasov, si in cluj. si vreau sa va multumesc inca o data pentru tot si pentru toate si sa va reamintesc ca

SUNTETI CEI MAI TARI PRIETENI !!!

Ne place sa ne complicam

[doamne de cand nu am mai scris ... ]

stateam azi si ma gandeam eu la nemurirea sufletului (vorba vine), dupa ceva cantitati industriale de vodka si bere (si dupa o betie de cu o seara inainte), cu o tigara in mana intr-un club plin de oameni care dansau pe mese, simtindu-ma mai singura decat oricand ... stateam si ma gandeam ca ne complicam prea mult !!!

atat de mult ne place sa filozofom pe teme, sa desfacem firul in 14, sa ne sunam toti prietenii ca sa le cerem sfatul in "n" privinte ... incat cred ca la un moment dat uitam chiar esentialul: de la ce pornisem? ce vroiam sa fac? ce s-a intamplat de fapt? ce simt eu cu adevarat?

ne pierdem pe parcurs, ne pierdem in idei si sfaturi (atat de diferite), ne ancoram de orice licar de speranta, incepem sa aberam si sa deformam lucrurile, ca intr-un final sa ne uitam pe noi. sa devenim un "produs" al ce "ar vrea lumea de la mine" si "cum imi vad restul viata".

si macar de ar fi doar interventia lor la mijloc ... dar mai este si persoana cu care esti in relatie, despre care ceri sfaturi si despre care toti se gandesc sa-si spuna parerea. doamne fereste sa vorbesti tu cu a cea persoana despre ceea ce te framanta de fapt, despre problemele care exista, despre ce ai vrea sa se schimbe sau ce ai vrea sa fie. nu, tu apelezi la zece mii de terti care sa te "ajute" sa te decizi si cum sa spui si ce sa faci.

dar mai apoi te gandesti ca nici nu poti vorbi cu persoana direct. te gandesti la consecinte, ti-e prea bine cum e momentan si lasi totul sa mearga de la sine (chiar daca merge prost sau in directia gresita).

speri cu ardoare ca intr-o zi persoana respectiva sa se trezeasca, brusc si dintr-o data, si sa-si dea seama de ce mare tampenie si greseala a facut ca nu a reactionat in vreun fel sau altul si sa se dea cu capul de toti peretii, gandindu-se ce ar fi putut fi.

acuma o sa veniti si o sa-mi spuneti, pai bine, dar tu de ce nu ai facut nimic? de ce stai in fata unui laptop si scri, in loc sa fi tu cea care merge si ii spune in fata tot? poate din acelasi motiv pentru care nici "ea/el" nu o face: ne este frica! ne este groaznic de frica, dupa ce cunoasteam o persoana si ne dam seama cat de mult ne completeaza si cate avem in comun. dupa ce constientizam ca nu mai poate fi vorba de o aventura de-o noapte, ca poate fi ceva mult mai serios. ne este frica de ceea ce ar putea veni si ne complicam, in loc sa trecem la fapte, pentru ca da, viata chiar este foarte scurta.

in mod firesc, vine si urmatoarea intrebare: ok, ce facem? ce sa fac? si daca chiar imi place sa ma complic, sau sunt nevoita de circumstante? asta ar fi viata, o serie de "complicaturi", telefoane si intalniri tarziu in noapte cu diversi prieteni carora sa le povesteti intreaga ta existenta si practic sa nu se intample nimic concret?

astept inca raspuns. poate l-ati aflat voi (share if you did so)

Azi, 11 martie 2010

[da stiu, este 15 martie ... dar ma chinui sa scriu si postarea asta de ceva timp si am zis ca e musai sa o public. o sa scriu si ceva mai recent :P]

mi-am dat seama, din nou, ca nu am mai scris pe blog. am tot avut tentative peste tentative, dar nimic nu s-a materializat. asa ca azi, 11 martie 2010, m-am decis ca a venit timpul sa revin pe paginile de web ale universului.

multe de spus, putin timp (pentru ca da, iar trebuie sa plec: vine un prieten pe la mine, dupa mergem la ceva cumparaturi, apoi clatite cu voluntarii si cine mai stie unde se va termina noaptea - ca deja nu mai pot sa spun seara la orele la care ajung in camera mea linistita de camin).

as incepe cu faptul ca am o super colega de camera - ar fi mai bine sa-i spun prietena, cu care ma inteleg si ma intelege, care imi aranjeaza parul - sunt creata acuma :D, fara de care nu mi-as putea imagina camera asta de camin. chiar ma gandeam ca de la anul nu o sa mai fie aici (ea termina anul acesta) si o sa fie tare ciudat. m-am obisnuit si cu prietenul ei, super tip, de la care poti sa ceri ajutorul, care stie o gramada de lucruri si cu care poti sa razi pana sa nu mai poti. m-am obisnuit si sa fie mereu super multa lume la noi in camera. m-am obisnuit sa nu fiu singura. m-am obisnuit cu niste oameni. eh, vom vedea noi cum o sa fie anul viitor. o sa fie bine, sper, dar nu la fel.

Baisoara ... am fost in weekendul trecut la Baisoara in training cu voluntarii noi. pe langa muntii de zapada, viscol, frig si niste peisaje superbe, a fost o experienta pe care nu o sa o uit prea curand. poate si pentru ca eu am organizat in mare parte totul (omul de HR :D ), ajutata normal de colegii mei din bc (birou de conducere). mi-am dat seama de cate lucruri super tari sunt capabila (si nu incerc sa ma laud). mi-am dat seama de cat de mult conteaza sa ai langa tine persoana potrivita care sa te ajute, sa te sustina, sa vina cu idei, sa iti asculte frustrarile, sa iti traga una cand vede ca mergi pe aratura, sa te completeze intr-un cuvant... si am gasit o prietena.

[as mai scrie, dar la usa bate cineva deja si trebuie sa plec. voi reveni.]

Dupa ziua de sambata

am ajuns si eu in camera intr-un final fericit. este ora 3 noaptea si trebuie neaparat sa fac un dush. dar inainte am zis ca ma opresc un pic pe pagina mea de blog sa mai scriu una alta. asa ca punctual:

- vreme super naspa azi. ploaie, cer intunecat, de nu-ti vine sa faci nimic. dar sa zicem ca am trecut peste aceste neajunsuri care nu depind de noi si am reusit sa ma "simtem" bine.
- am mers intr-un local, foarte dragut de altfel, in care insa am remarcat o chestie foarte ciudata (astept sa-mi spuneti si voi daca vi s-a intamplat vreodata): ma uitam eu frumos peste meniu, nestiind cum sa ma decid intre bere si cafea (elemente de baza ale vietii mele), cand mi-a fugit privirea si peste "soft drinks" ... si sa vedeti: berea era 8 lei, sucul 7 lei, apa plata 8 lei (?!) si o apa minerala 8,5 lei (??????!!!!!!). stateam ca proasta si ma uitam pe meniu si in capul meu se auzea doar WTF ????? poate gasiti voi o explicatie ...
[am facut o mica pauza ca sa merg la dus ca nu mai suportam si imi cam pica ochii ... dar termin de scris si ne "auzim" noi si alta data]
- dupa, am mers unde trebuia sa fiu de fapt, la seara sociala. un club care se vroia a semana cu "carciumile" din vama veche. dar muzica ... muzica !!! un dj de obsession care alterna melodii retro cu melodii house de actualitate. imaginati-va sa ascultati "it's my life", ca dupa aceasta sa se auda ritmurile melodiei "chica bomb". bestial, nu-i asa? macar noi ne-am distrat, ne-am prostit, am stat la povesti ... pana cand ne-a lovit somnul definitiv si irevocabil. asa ca hai la hotel ...
- la hotel cand am ajuns, ni se cam facuse foame. sa cautam deci un fast-food sau orice care sa se aduca a mancare. totul inchis ... inclusiv un fast-food pe care scria cat se poate de mare: non-stop. se pare ca oamenii au pareri si conceptii diferite legat de aceasta notiune "non-stop", chiar daca totul poate parea foarte clar pentru noi, astia normali. so ... daca tot eram in cautare de food si oricum deviasem de la traiectoria noastra initiala (hotel -> pat -> ZZzzzz), hai sa mergem in gara, ca si asa era aproape. trebuie sa fie ceva deschis acolo! ne mai intalnim pe drum si cu doi baieti din ONGS-uri, noi fiind 4 fete dragute, singure la ora 3 noaptea prin bucuresti - gara. intram in gara. mergem, si mergem, si mergem ... liniste deplina. absolut nici un magazin si nici un fast-food deschis. again, WTF?? e gara, in puii mei. trist, foarte trist. ah da, si sa nu mai aduc in discutie ce "specimene" de barbati puteai intalni acolo. deci, capul plecat, mers inainte rapid si foarte rapid, si hai inapoi la hotel.
- si acum e cam "the end" ca nu mai pot de obosita ce sunt si nici nu am dormit azi, din pacate.

o singura precizare vreau sa fac: o sa revin la corectitudinea mea gramaticala probabil dupa ce voi dormi o perioada mult mai lunga de timp decat o fac acuma. asa ca iertati-mi greselile, sunt involuntare: informatia e transmisa deficitar de la creier la maini, si saracii ochi nici eu nu mai sunt capabili de a citi cu acuratete ceea ce scriu.

pe data viitoare, somn usor sa aveti! ca si mine de altfel :)